Luni, un oficial UE implicat în discuțiile privind achiziționarea vaccinului Moderna a declarat că Comisia Europeană dorește să ajungă la un acord cu compania pentru un preț sub 25 de dolari pe doză, notează Business Insider.

Moderna va percepe guvernelor interesate de vaccinul pe care îl produce un preț între 25 și 37 de dolari pe doză, în funcție de cantitatea comandată”, a declarat CEO-ul Stephane Bancel pentru săptămânalul german Welt am Sonntag. „Vaccinul nostru are, așadar, cam același preț ca și vaccinul antigripal, care este între 10 și 50 de dolari”, a spus el.

Compania americană Moderna anunță că vaccinul anti-Covid-19 pe care l-a creat are o eficiență la 94,5%. Rezultatele vin după ce doar 95 dintre cei 30.000 de voluntari care au participat la faza a treia a testării vaccinului au făcut Covid-19. Dintre aceștia, doar cinci dintre cei care s-au îmbolnăvit erau vaccinați cu serul produs de Moderna, ceilalți primiseră un placebo. 

Recomandări

DE LA TABU, LA TABLĂ
ICON OF THE YEAR
HARRIS VS. TRUMP
CÂȚI INFLUENCERI AVEM?
MUSK DONEAZĂ PT TRUMP
CLONAREA ANIMALELOR

UE este în discuții cu Moderna pentru vaccinul său experimental COVID-19 încă din iulie. Vaccinul Moderna folosește aceeași tehnologie ca și cel produs de Pfizer și BioNTech. Ce este diferit însă, este faptul că vaccinul Moderna nu are nevoie de o temperatură atât de scăzută precum cel de la Pfizer și BioNTech. El poate fi păstrat până la șase luni într-un congelator normal, o lună de zile în frigider și până la 12 ore la temperatura camerei. Efectele sale adverse observate până acum sunt neglijabile.