• Aproape toți europenii sunt afectați de poluarea aerului, conform raportului AEM
  • Valoarea limită a Uniunii Europene pentru particulele fine de materie (PM2.5) a fost depășită, în 2018, de șase state membre: Bulgaria, Croația, Cehia, Italia, Polonia și România
  • Comisia Europeană a publicat recent o foaie de parcurs privind planul de acțiune al UE intitulat „Către o  strategie de reducere la zero a poluării”, în cadrul Pactului verde european.

În Europa, calitatea mai bună a aerului a dus la scăderea semnificativă a numărului de decese premature în ultimii zece ani. Cu toate acestea, cele mai recente date oficiale ale Agenției Europene de Mediu (AEM) arată că aproape toți europenii sunt încă afectați de poluarea aerului, care a provocat decesul a circa 400.000 de persoane pe întreg continentul.

Raportul AEM intitulat Air quality in Europe — 2020 report („Calitatea aerului în Europa – raport 2020”) arată că valoarea limită a Uniunii Europene pentru particulele fine de materie (PM2.5) a fost depășită, în 2018, de șase state membre: Bulgaria, Croația, Cehia, Italia, Polonia și România.

Doar patru țări din Europa — Estonia, Finlanda, Islanda și Irlanda — au înregistrat concentrații mai mici ale particulelor fine de materie în raport cu valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care sunt mai stricte.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Raportul AEM constată că se menține decalajul dintre limitele legale ale UE în ceea ce privește calitatea aeruluiși recomandările OMS, o problemă pe care Comisia Europeană intenționează să o rezolve prin revizuirea standardelor UE în cadrul planului de acțiune privind reducerea la zero a poluării.

Noua analiză a AEM se bazează pe cele mai recente date oficiale privind calitatea aerului obținute de la peste 4 000 de stații de monitorizare din întreaga Europă, în 2018.

AEM estimează că expunerea la particule fine de materie a cauzat aproape 417 000 de decese premature în 41 de țări din Europa în 2018. În jur de 379 000 din aceste decese au fost înregistrate în cele 28 de state membre ale UE, numărul de decese premature cauzate de dioxidul de azot (NO2) și de ozonul troposferic (O3) fiind de 54 000, respectiv 19 000.

În 2018, datorită calității mai bune a aerului, decesele premature cauzate de poluarea cu particule fine de materie au fost cu aproximativ 60 000 mai puține decât în 2009. În ceea ce privește dioxidul de azot, scăderea este chiar mai mare, deoarece numărul de decese premature a scăzut cu 54 % în ultimii zece ani.

Hans Bruyninckx, directorul executiv al AEM, a declarat: „Datele furnizate de AEM sunt dovada faptului că investiția într-o calitate mai bună a aerului este o investiție care permite ameliorarea sănătății și a productivității pentru toți cetățenii europeni. Politicile și acțiunile compatibile cu ambiția Europei de a reduce poluarea la zero fac să trăim mai mult și mai sănătos în societăți mai reziliente”.

Calitatea aerului și COVID-19

Raportul AEM conține și o prezentare generală a legăturilor dintre pandemie și calitatea aerului. Evaluarea mai detaliată a datelor provizorii ale AEM pentru 2020 și modelizarea adiacentă efectuată de către serviciul Copernicus de monitorizare a atmosferei (CAMS) confirmă evaluările anterioare conform cărora anumiți poluanți atmosferici au scăzut cu până la 60 % în numeroase țări europene în care au fost instituite măsuri de izolare în primăvara anului 2020. AEM nu dispune încă de estimări cu privire la posibilele efecte pozitive ale aerului mai curat din cursul anului 2020 asupra sănătății.

În același timp, raportul indică faptul că expunerea prelungită la poluanți atmosferici cauzează boli cardiovasculare și respiratorii, ambele fiind considerate factori de risc de deces în cazul pacienților cu COVID-19. Legătura de cauzalitate dintre poluarea aerului și gravitatea infecțiilor cu COVID-19 nu este însă clară, fiind necesare cercetări epidemiologice suplimentare.