• Șeful companiei australiene Qantas vrea ca în viitori, cei care vor zbura internațional să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19
  • Australia și-a închis frontierele la începutul pandemiei și le-a cerut celor care se întorc să stea în carantină
  • Australia a înregistrat aproximativ 900 de decese provocate de coronavirus și aproape 28.000 de infectări în total

Cei car vor călători cu avionul în afara Australiei vor trebui în viitor să demonstreze că au fost vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea urca în aeronvavele Qantas, spune șeful compania aeriană, conform BBC.

Șeful companiei australiene, Alan Joyce, a declarat că măsura va fi „o necesitate” atunci când sunt disponibile vaccinuri. „Cred că va fi un lucru obișnuit, vorbind și cu ceilalți colegi din alte companii aeriene de pe glob”, a spus el.

Australia și-a închis frontierele la începutul pandemiei și le-a cerut celor care se întorc să stea în carantină. În ultima perioadă, țara a apelat la lockdown-uri, teste pe scară largă și anchete epidemiologice pentru a micșora numărul infecțiior zilnice la nivel național la zero.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G

Într-un interviu acordat luni la televiziunea Nine Network, Joyce a spus că Qantas analizează modalitățile prin care să schimbe termenii și condițiile pentru călătorii internaționali, deoarece industria, care a fost puternic afectată de restricțiile de călătorie, trebuie să găsească modalități de a merge mai departe.

„Vom cere oamenilor să se vaccineze înainte de a putea urca în aeronavă … pentru vizitatorii internaționali care vor veni și pentru oamenii care părăsesc țara, credem că este o necesitate”, a declarat Alan Joyce.

Australia a înregistrat aproximativ 900 de decese provocate de coronavirus și aproape 28.000 de infectări în total.