• Vânzările de alimente au ajuns de la 2,2 miliarde de lei în 2019, la 2,6 în 2020.
  • Fructele și legumele s-au scumpit cel mai mult, cu 22,7%.
  • Vânzările la alimente au crescut cu aproape 18% în 2020, față de 2019.

De când cu pandemia, oamenii dau mai mulți bani pe mâncare. Vânzările de alimente au crescut cu aproape 18% față de 2019. Au ajuns, de la 2,2 miliarde de lei, cât erau anul trecut, la 2,6 miliarde.

„Prețurile alimentelor s-au scumpit în pandemie, iar dacă ai un regim sănătos sau ești chiar vegetarian, am o veste proastă pentru tine. Fructele și legumele s-au scumpit cel mai mult. Cu 22,7% au crescut prețurile pentru această categorie de produse. Asta înseamnă, în medie, un leu în plus pe kilogram”, a transmis Amy Abăluță, corespondent Aleph News.

Sfaturi de la un influencer

Sorina Fredholm e influencer și are o alimentație foarte sănătoasă. Nu consumă carne deloc și se bazează pe fructe și legume. Doar pe astea cheltuie lunar 600 de lei. „Eu merg pe principiul că zilnic ar trebui să consum aproximativ 8-9 porții de legume și fructe, preponderent legume. E undeva la cinci lei în plus pe săptămână la bugetul meu”, a reacționat Sorina Fredholm.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE

Sorina oferă și câteva sfaturi, astfel încât oamenii să nu cheltuiască mai mulți bani pe mâncare decât ar fi necesar. „Să nu cheltuiești foarte mulți bani contează și cum te organizezi. Recomand celor care merg la cumpărături, în primul rand, să știe ce trebuie să cumpere, să-și facă o listă de ingrediente, să se uite acasă și să vadă ce au deja”, a mai spus Sorina.