- PSD și USR s-au bătut să anunțe primii demisiile din Parlament
- Liberalii acuză USR și PSD de gesturi teatrale
- Cine nu are un mandat complet de parlamentar nu ia pensie specială
Telenovelă și film de comedie în Parlament – în căutare de prețuire populară, unii aleși și-au dat demisia din Parlament ca să nu ia pensia specială. Cu mai puțin de două săptămâni până la alegeri, dă bine să-i zici celui care ștampilează „N-am nevoie de pensie specială“.
Legea spune că cine n-are un mandat complet de parlamentar, nu mai primește încă o pensie de la stat. USR și PSD s-au luat la întrecere, cine anunță primul că își dă demisia.
PNL i-a acuzat și pe unii, și pe alții că joacă teatru. La Curtea Constituțională e o lege care elimină toate pensiile speciale. Verdictul, amânat de luni bune, va veni după 8 decembrie. Adică la două zile după alegeri.
Advertisment
Dan Barna – președintele USR: „Nu vrem pensii speciale şi facem şi faptele juridice necesare, nu doar declarând de la microfon.“
Florin Roman – președintele PNL: „Sunt niște demisii teatrale, fără efect juridic.“
Recomandări
Alfred Simonis – deputat PSD: „Domnul Ciolacu, eu și alți colegi am anunțat că vom renunța la mandate, cu una sau două zile înainte“.
După acest val de demisii, Gabriela Firea a mai cerut una. A lui Ludovic Orban, din Camera Deputaților. Doar că șeful PNL nu e deputat.
Gabriela Firea – candidat PSD pentru Senat: „E interesant dacă domnul Orban, președintele PNL și parlamentar, de asemenea… Păi cum, nu e parlamentar? E deputat! Și e candidat în continuare, va face un gest echivalent.
Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!
Partenerii noștri