• România are cel mai mic PIB din UE şi suntem pe locul 19 la salariul minim pe economie
  • Ocupăm locul 60 în lume la sistemul medical
  • Avem cea mai mare viteză de descărcare pe internet şi suntem campionii la producţia de grâu şi floarea soarelui

Sunt unele capitole la care stăm prost, dar recuperăm la altele. Depinde din ce punct vrei să privești.

Capitolele la care România este codaşă

Avem cel mai mic PIB din Uniunea Europeană per cap de locuitor. Intrăm în criză, dar ne revenim greu, ocupăm ultimele locuri la revenirea din criză. Ocupăm locul 19 în ceea ce privește salariul minim pe economie.

Avem orașe aglomerate, Bucureștiul se află în topul celor mai aglomerate orașe din Europa, ocupă locul 4. Și dacă vorbim de cât de bune sunt orașele pentru familie, Bucureștiul se află pe locul 124 din 150 de localități.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Nici în domeniul sănătății nu stăm bine. Ocupăm locul 60 în lume la sistemul medical. Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la persoane care au absolvit o facultate. Ne lipsesc diplome. Și suntem campioni la accidente de mașină din care reies cele mai multe decese.

Capitolele la care România stă bine

Suntem campionii Europei la producția de grâu și de floarea soarelui. Pe primul loc la cele mai mici prețuri, aici vorbesc de alimente, carne și alcool. Și casele le cumpărăm tot cel mai ieftin din UE. Tot pe primul loc suntem și la viteza de descărcare a datelor de pe internet și la numărul de limbi pe care un elev de liceu le studiază – minim două.

Suntem locul 5 în ceea ce privește exportul de mobilă. Locul 9 la producția de automobile. Şi locul 12 în lume la producția de vin.