• Vremea va fi în general închisă.
  • Se va răci față de ziua precedentă în sudul și estul țării.
  • ANM a emis cod galben de vânt și ceață.

ÎN ȚARĂ

Vremea va fi în general închisă și se va răci față de ziua precedentă în sudul și estul țării, unde local va ploua slab sau va burnița. În celelalte regiuni, deși valorile termice vor marca o ușoară scădere, se vor situa în continuare cu mult peste cele caracteristice datei. Cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala cu totul izolat.

La munte vor fi precipitații mai consistente în vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului, mixte ziua și predominant ninsori noaptea. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, susţinute la munte, cu rafale de 80…100 km/h în masivele sudice, unde ninsoarea va fi viscolită, în Banat unde se vor atinge viteze, în general, de 65…75 km/h, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, în medie cu 45…55 km/h.

Până la ora 11:00, în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Arad, Bihor, Timiş și Hunedoara se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-65 km/h, iar pe crestele montane 90 – 100 km/h. Rafale de vânt sunt anunțate și în zona de munte a judeţelor Gorj și Vâlcea se anunță rafale de 100 – 120 km/h, dar și în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova și Dâmboviţa, unde rafalele vor atinge 90 – 110 km/h.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad Celsius în nord-est și 15 grade Celsius în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -4 și 6 grade Celsius. Pe alocuri, dimineața și noaptea, va fi ceață.

 BUCUREȘTI

Vremea va fi închisă şi se va răci față de ziua precedentă, devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Trecător va ploua slab, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade Celsius, iar cea minimă de 1…3 grade Celsius, potrivit ANM.