• Un italian, scos din minți după o ceartă cu soția, a mers aproximativ 451 kilometri pentru a se calma
  • Bărbatul a fost prins de poliție și amendat pentru încălcarea carantinei impuse în toată țara
  • Bărbatul s-a plimbat timp de o săptămână, fără echipament și mâncare, pentru a se liniști
  • Soția i-a plătit amenda
  • Italia a impus restricții pe timp de noapte, între orele 22 – 5, în încercarea de a opri răspândirea virusului

Ce fac cuplurile când se ceartă? Unii rezolvă problema amiabil, alții o iau la pas și reușesc să parcurgă aproximativ 451 kilometri într-o săptămână, fără mâncare, pentru a se calma. Asta a făcut un italian care a fost în cele din urmă prins și amendat de poliție, pentru încălcarea carantinei, relatează Independent.

În ciuda faptului că locuia în Como, bărbatul a reușit să ajungă până la Fano.

La început, ofițerii de poliție care l-au ridicat pe bărbat la ora 2 dimineața pentru încălcarea măsurilor stricte din Italia, nu au crezut că ar fi putut merge până în acel moment, dar după ce i-au verificat numele, au descoperit că soția sa îl dăduse într-adevăr dispărut cu o săptămână în urmă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Presa italiană relatează că bărbatul era înghețat, extrem de obosit, și deși părea lucid, acesta a spus că nu știe când a parcurs întregul traseu, menționând și că a primit, în călătoria sa epică, mâncare de la străinii pe care i-a întâlnit pe drum.

Soția, care a venit să-și ridice partenerul de la poliție, a recunoscut că au avut niște neînțelegeri. Aceasta i-a plătit cazarea la un hotel din Fano, precum și amenda de 400 euro.

În zonele roșii din Italia, unde virusul este cel mai răspândit, oamenii au voie să meargă pe jos sau cu bicicleta doar în apropierea locuințelor, deși în reglementări nu sunt specificate anumite distanțe.