• Cristian Hostiuc: “Anul viitor va fi un an de criză și s-ar putea să vedem ce înseamnă criza. Noi am trăit cu împrumuturi până acum. Factura va veni în anii următori”.
  • Sorin Grindeanu despre numirea lui Cîțu pentru postul de premier: ”Haioasă!”
  • Bogdan Teodorescu: “Pentru prima dată în istoria Rolmâniei, avem două partide antisistem, unul conservatorist (AUR), altul – progresist-globalist (USR). La mijloc se află partidele de rit vechi”

Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, istoricul Marius Oprea, și analistul politic Bogdan Teodorescu, au fost invitații lui Marius Tucă în ediția de aseară, Marius Tucă Show, de la Aleph News.

Cei trei au vorbit despre implicațiile economice ale pandemiei în România și despre ultimele mișcări de pe scena politică, în contextul în care, chiar aseară, în direct la Aleph News, fostul premier Ludovic Orban l-a anunțat pe Florin Cîțu drept propunere a PNL în fruntea noului Executiv.

Ultima numire a lui Iohannis la șefia unui Executiv temporar încă mai iscă nedumeriri. Nicolae Ciucă nu vine din zona politică, iar înrolarea sa pe acest post nu e privită cu ochi buni de reprezentanții celor mai grele partide politice. Contextul politic și economic cu care trebuie să se lupte Ciucă e deosebit de greu. Cu multe zone carantinate și sute de mii de oameni rămași fără joburi, Ciucă, atât cât va sta ca interimar la Executiv, are de făcut mișcări grele. Directorul financiar al ZF, Cristian Hostiuc, crede că factura pandemiei rămâne, încă, să fie decontată în anii următori.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

“Anul viitor va fi un an de criză și s-ar putea să vedem ce înseamnă criza. Noi am trăit cu împrumuturi până acum. Factura va veni în anii următori. Așa cum e configurația parlamentară, cum emite pretenții USR, s-ar putea să avem speranțe mult prea mari de la acest guvern. El să atragă 100 de mld de lei, dar măcar 40 sau 30 de mld să atragă.”, a spus Cristian Hostiuc în emisiunea Marius Tucă Show.

Cristian Hostiuc: “PNL a avut o șansă când au preluat puterea și a preluat și lucrurile bune făcute de PSD, că PSD nu a făcut numai lucruri rele. Cei de la guvern au mizat pe acest sector sanitar”.

Marea problemă a românului de rând este, în opinia lui Cristian Hostiuc, pierderea locurilor de muncă, iar cei mai afectați sunt angajații din Horeca. Pe plan general, România ar fi putut să ruleze bani mai bine, iar comerțul online e marele beneficiar.

Cristian Hostiuc: “Dacă ar fi să aduc reproșuri guvernului, ar fi acela că ar fi putut să implementeze niște programe mult mai rapide. Este bine că au împins investițiile (cele de la metrou, de ex., n. red.), dar investițiile au fost făcute anterior. Meritul acestui guvern este că a plătit niște facturi. BNR a ținut cursul stabil, spre surprinderea lor. Toată lumea spune că vrea să muncească. România ar fi putut să ruleze bani mai bine. Asta s-a întâmplat parțial. Construcțiile au mers bine, dar am căzut în industrie. Industria noastră depinde de ce se întâmplă în alte țări, pentru că noi suntem o forță de muncă. Companiile din tehnologie au mers cel mai bine, inclusiv în România. Noi, având o rețea de internet foarte puternică, ei au putut să lucreze. Toată lumea a avut de lucru. (…) Știu pe cineva care are un kitchen shop și vânzările au mers extraordinar”.

Cristian Hostiuc: “Viața nu poate fi trăită pe zoom”

Cristian Hostiuc spune că venim după o perioadă de secetă cumplită (și prelungită!), după o perioadă în care s-a muncit foarte mult de acasă. Cristian Hostiuc consideră că, în condițiile apariției vaccinului, lucratul de acasă se va completa cu lucratul la birou, pentru că “viața nu poate fi trăită pe zoom”.

Cristian Hostiuc: “Fiecare trăiește din ceva. Agricultura a fost cea mai impactată de vreme, care a fost dărâmătoare. În industrie am fi putut să avem puțin mai mult. Trebuie să venim la muncă. Ce să facem? Să trăim toți prin zoom?”

Cristian Hostiuc, despre munca de acasă

Cristian Hostiuc: „Eu cred că va fi un mixt până când toată lumea va avea vaccinul. E greu să convingi pe cineva că trebuie să vină mâine la birou. E foarte important să vină oamenii la birou. Du-te acum în Barbu Văcărescu, Pipera, AFI și ai să vezi că totul este gol în jur. Asta înseamnă joburi pierdute. România este formată din mari companii. 1000 de companii din România (multinaționale) controlează 50% din cifra totală de afaceri. Restul sunt cele românești). Marea majoritate a companiilor din România au între 0 și 9 angajați. Ei ce să facă dacă tu i-ai închis biroul? De aia i-au și închis, pentru că nu știu datele economice.”

Ce s-a întâmplat în perioada asta cu spațiile de birouri, întreabă Marius Tucă

Cristian Hostiuc: „Spațiile de birouri sunt pustii. Dezvoltatorii trebuie să găsească soluții pentru aceste spații. A existat o cerere foarte mare pentru logistică. Ai nevoie de depozite ca să ții marfa pe care noi o vedem pe rafturi.”

Cel mai afectat sector de activitate economic este, în opinia lui Cristian Hostiuc, Horeca. Cu cel puțin 400.000 de oameni lăsați pe drumuri, Horeca duce detașat tristul standard al crizei economice. Turismul este, de asemenea, un mare pierzător.

“Dacă nu supraviețuiește bugetul, nu supraviețuiește țara. Băsescu a fost nevoit să taie 25%”, a spus Cristian Hostiuc.

Întrebat ce va întâmpla în 2021, Cristian Hostiuc spune că noi trăim pe perfuzii

Cristian Hostiuc: “Noi trăim pe perfuzii. România, ca să trăiască, trebuie să se mai îmrpumute cu încă o sută de mld de lei. Cred că va avea probleme cu reforma. Nu cred că a fost cel mai reformist membru al cabinetului. Nu poți să dai de mâine afară oameni. Cât să mai țină sectorul privat? Are 5 mil de angajați în total. Și la stat – 1, 24. Sectorul privat ține sectorul de stat și oamenii din privat sunt cel mai prost plătiți. Dacă e să reproșez ceva Guvernului Orban este că ei spuneau că au bani de majorare a pensiilor. Nu-i aveau. 14% e extraordinar că au dat, dar 40% e ceva enorm. Nu aveau de unde. 2019 a fost cel mai bun an economic din istoria României de business”.

Sorin Grindeanu, despre numirea lui Cîțu: “Haioasă!”

Intervenția lui Sorin Grindeanu, prin telefon s-a axat pe respectarea Constituției și pe accelerarea formării Executivului. În plus, Grindeanu a întrebat, nu chiar retoric, care este motivul prezenței lui Orban la discuții, în condițiile în care nu mai este nici premier, nici președinte al liberalilor. Iată declarația lui Grindeanu.

“Eu cred că Iohannis trebuie să respecte Constituția și trebuie să ne cheme la consultări. Și vom merge la Cotroceni cu propunere de prim-ministru. Nu știu în ce calitate a venit Orban la discuții. Nu știm să fi început consultările. Pt că el avea calitatea de președinte al PNL. Noi avem credința că îăn calitate de stat european, să respectăm în primul rând Constituția”, spune Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu: „Apelul nostru este de a se reveni la cerințele Constituției. Noi trebuie să fim chemați primii, vom aștepta, dorim să primim acea nominalizare, e un termen de 10 zile în care să încerci să faci majoritate, nu poți, îți depui mandatul sau nu trece guvernul. Toată lumea știe asta. Voința unui om, fie el votat în urmă cu un an, nu poate fi impusă dincolo de limitele Constituției”.

În partea a doua a emisiunii, Bogdan Teodorescu a analizat împreună cu Marius Oprea rezultatul alegerilor și implcațiile acehstora pe termen mediu și lung.  

Iată comentariul lui Bogdan Teodorescu pe tema alegerilor parlamentare:

“Pentru a face această analiză, trebuie să pornim de la rezultatul alegerilor. Din punctul meu de vedere, decizia pe care a avut-o Iohannis a fost unde să-și orienteze axa de comunicare în ultimele 10 zile de campanie. A fost îndreptată spre PSD. Există un front de asalt al opozi clasice (PSD, AUR, Pro România) și un atac  pe propriul front.”, susține Bogdan Teodorescu.

Bogdan Teodorescu: „Aceste atacuri sistemice. USR plus spunea că este mai legitim să reprezinte dreapta. Riscul era să pierzi electorat. Era puțin probabil că furi electorat de la PSD sau PNL. Klaus Iohannis, când a  ieșit marți, a spus că USR nu va intra la guvernare, noi trebuie să facem o guvernare fără USR, a închis foarte clar faza de dezbatere pe care a avut-o în campania electorală. PSD s-a radicalizat față de declarațiile USR. PNL s-a radicalizat și el împotriva PSD. Pro România nu a intrat în Parlament. Voturile stângii au fost drenate dinspre Pro România. (…)”

„Să ne aducem aminte că alegerile de acum 4 ani s-au încheiat cu 46% psd – 20% pnl. Adunăm 30% pe care-i are psd cu cei 9 usr (electoratul pierdut) și cu cei aproape 5 la sută ai lui Ponta face 45. Deci ajungem la scorul PSD de acum patru ani. Doar că avem niște actori în plus. Asistăm la o așezare a scenei politice, oarecum așteptată înainte de alegeri, cu o singură necunoscută – PSD e un pic mai tare ca PNL. PSD e in aceeași situație imposibiulă de a face guvern ca înainte de alegeri. Fiindcă partidul Pro România a fost omorât”, adaugă Teodorescu.

Rareș Bogdan: “Educația și Cultura nu trebuie să fie fetele sărace ale Guvernului”

Invitat prin telefon, Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a fost întrebat de Marius Tucă, de ce a fost printre propunerile pentru funcția de prim-ministru.

Rareș Bogdan: „De unde știți că nu am fost? Noi am dat azi propunerea finală. Președintele partidului a plecat cu trei nume. Cîțu a fost validat de către conducerea PNL cu 64 de voturi.”

„Ați fost una dintre propuneri?”, întreabă Marius Tucă.

Rareș Bogdan: „Nu răspund la provocări.”

Marius Tucă: „Deci e clar c-a fost. E prima oară când un ziarist e măcar propus la funcția de premier.”

Rareș Bogdan: „Am toată viața înainte. Vreau să-l sprijin pe florin cu tot ceea ce pot. E propunerea pt dezvoltare și pt administrarea chestiunilor economice.”

M. Tucă: Ați avut vreo consultare cu USR sau UDMR?

Rareș Bogdan: „Nu. Mâine la 9 avem consultări”.

Întrebat de Marius Oprea dacă nu ar fi ieșit fumul alb de la Cotroceni în legătură cu Cîțu, ce ar fi făcut

Rareș Bogdan: “Cred că România are nevoie foarte repede de un guvern credibil, care să gândească bugetul, să modernizeze. Încercăm să facem o legislație cât mai simplă cu putință, plus să gândim noi regulamente pt tot ce înseamnă achiziții publice. Dar sunt doar două dintre chestiuni. E și legea legată de tăierea voturilor speciale. Eu am insistat ca, având în vedere că nu suntem preocupați doar de infrastructură, gestionarea treburilor curente, trebuie să știm că orientarea noastră să fie în direcția învățământul și culturii. Să nu le considerăm fetele sărace ale Guvernului. Eu cred că e nevoie ca în Învățământ, din cauza condițiilor noi date de pandemie, să ne gândim că nu putem rata șansa unei generații. Țara asta nu va avea nicio șansă dacă nu conștientizăm importanța Educației. Vin din zona umanistă. Să ne preocupăm și de oamenii care se duc în Învățământ”.

Starea de spirit a președintelui nu a una bună, lucru remarcat și de Rareș Bogdan

“Nu era fericit. Nu poți fi fericit, ca președinte, când prezența la vot a fost atât de mică, (30%)”, spune Rareș Bogdan

În privința măsurilor restrictive (închiderea școlilor, a teatrelor, a restaurantelor, interdicția pelerinajelor) și deloc populare luate de Guvernul Orban, Rareș Bogdan a spus:

“Nu am discutat absolut nimic despre acest rezultat. Au fost câteva zone unde ne așteptam la o mobilizare mai bună, noi am avut o problemă cu votanții noștri. Mobilizarea activă – a fost o problemă. Dacă am pierdut voturi importante dar am salvat viețile a câteva mii de români, eu sunt mulțumit.  (…) Cred că în politică (transmiterea mesajelor, empatia, emoția, umanitatea) sunt extrem de importante. Trebuie s-o spui într-un anumit fel. (…) În România sunt 540 de piețe. Acoperite 192 – închise – 48. Înainte cu 2 săpt au rămas închise 32. Cu toate astea retorica a reactivat niște vectori ai psd. În zona bisericii, interzicerea pelerinajelor, etc… – s-au activat alte resorturi care au dus la o creștere a AUR. Chiar dacă noi am luat procente mai mici, dar am protejat vieți omenești și am reușit să nu se propage pandemia, nu avem de ce să avem o supărare. Chiar dacă noi acum ar trebui să facem anumite concesii”.

Bogdan Teodorescu: “Germenii viitoarei clase politice românești – opoziția dintre conservatorism și progresismul globalist. Între aceste două brațe ale menghinei se află partidele de rit vechi”

În orice caz, un lucru e cert: liberalii or să aibă o perioadă complicată, iar emergența celor două structuri politice antisistem (USR și AUR) nu or s-o facă deloc mai puțin complicată. Analistul a subliniat că este pentru prima dată, în istoria României, când avem nu unul, ci două partide antisistem legitimate prin vot popular.

Bogdan Teodorescu: “Teodorescu: Este clar că vor veni zile complicate pt liberali. USR are temele standard. Urmează lupta pt ministerele de forță, care decid structura și existența unor partide. Problema care apare este că, deși, împart același electorat, nu împart aceeasi viziune politică. Este pentru prima dată când avem două formațiuni antisistem, USR și AUR. Una acuză clasa politică de coruptie și incompetență, în timp ce ceilalți acuză ruperea de tradiții si cedarea traditiilor.”

„Avem două partide care nu sunt de acord cu actualul profil al actualei clase politice. Există măcar un electorat care e de coard cu acest lucru. deci avem o parte a populatiei car ecrede că actuala clas pol e valabilă și validă și o alta care crede că nu mai sunt valide. Comedia face ca unul dintre aceste pertide să fie în guvern. De aici, discutând de ce va urma: două lucruri: ori acest partid își continuă dimscursul antisistem la guvern sau își abandonează dimensiunea antisistem și devine o parte a sistemului și atunci electoratul îl va abandona. Cu asta se va confrunta România.”, adaugă Teodorescu.

Marius Tucă: „Un partid care vrea si la putere, dar și în opozitie”

Bogdan Teodorescu: „O opoziție față de întregul sistem politic. Noi nu vorbim de o opozitie mică, ci de una sistemică. USR si AUR au o altă părere despre cum se face politică. Acesti oameni sunt legitimi și au dreptul să fie acolo și să aibă păreri. Sunt plăcuți de electorat. Textele lor programatice. Aceste săbii nu prea încap în tecile pe care le avemnoi la dispozitie. Noi ne aflăm în fața unui șoc politic. (…) Eu îndrăznesc să afirm că avem germenii viitoarei clase politice românești – opoziția dintre conservatorism și progresismul globalist. Între aceste două brațe ale menghinei se află partidele de tip vechi. De rit vechi”.