• România este pe locul 1 în topul țărilor din Europa care produc pentru ASOS.
  • 60 de fabrici de la noi produc pentru gigantul textil.
  • Colaborarea cu Asos aduce României 5.000 de locuri de muncă.

Iată un capitol la care România stă foarte bine: Producția de textile. Încă din anii ’90, România era unul dintre cei mai căutați și apreciați producători de textile și încălțăminte.

Mari brand-uri, atât de mass-market, cât și de lux, își produceau hainele aici. Chiar dacă piețele din Asia au crescut puternic în ultimii ani, România tot are avantajele ei: forța de muncă bine calificată și apropierea de piețele din vest. Pentru că acolo își au sediul unele dintre cele mai mari brand-uri.

„România este principalul partener în producția hainelor gigantului ASOS. Gigant cu afaceri anuale de 3,7 miliarde de euro. Suntem pe primul loc în Europa la numărul de fabrici cu care lucrează Asos. 191 de fabrici are gigantul în Europa, din care 60 sunt la noi. Acestea asigură și 5.000 de locuri de muncă. Stăm bine chiar și comparativ cu India și China, dat fiind că acestea sunt țări mult mai extinse geografic decât România, cu populație mai numeroasă și mână de lucru mai ieftină, iar numărul de fabrici de acolo nu depășește cu mult 200”, a transmis Amy Abăluță, corespondent Aleph News.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Brexit-ul ar putea afecta România la acest capitol?

„Conducem detașat. Vecinii bulgari au 39 de fabrici, apoi pe locul trei este Marea Britanie cu 24 de fabrici și Italia cu același număr. Într-adevăr, Brexit-ul ar putea afecta România la acest capitol, iar acest lucru este pus sub semnul întrebării. Marile fabrici de la noi riscă să își piardă contractele. Totuși, dacă vorbim strict de Asos, datele arată că România va rămâne în continuare o destinație importantă de producție”, a adăugat corespondentul Aleph News.