• În următorii 10 ani, Uniunea Europeană vrea să reducă gazele cu efect de seră cu 55%
  • Cărbunele va fi din ce în ce mai puțin folosit în strategia energetică
  • Domeniul energetic, transporturile și agricultura produc cele mai multe emisii de gaze cu efect de seră

Uniunea Europeană vrea să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 55%, până în 2030. Este o țintă mai ambițioasă decât cea asumată prin Acordul Climatic de la Paris. Mircea Fechet, ministrul interimar al Mediului, îți explică cum se pregătește România pentru aceste schimbări.

Mircea Fechet, ministrul interimar Mediului: „În strategia energetică națională o să vedem că ponderea cărbunelui va fi din ce în ce mică în viitorul apropiat. Accentul în viitor punându-se cu precădere pe energii și surse de energii regenerabile și tehnologii noi cum ar fi tehnologia de folosire a hidrogenului.”

Domeniile care urmează să se transforme în următorii 10 ani sunt sectorul energetic, al transporturilor, dar și agricultura. Sunt sectoarele care produc cele mai semnificative emisii de gaze cu efect de seră.

Mircea Fechet: „Suntem obligați să decarbonizăm sistemul de transport cât mai rapid. Vorbim de transport public în comun, vorbim de transport de mărfuri, vorbim de transport de cale ferată.”

Pentru această țintă ambițioasă, 30% din banii Programului național de redresare și reziliență vor fi alocați pentru măsuri care reduc gazele cu efect de seră.

Mircea Fechet: „Fie că vorbim de stații de încărcare electrice, fie că vorbim despre certificate de vouchere de mașini electrice sau mașini cu emisii scăzute de dioxid de carbon, fie că vorbim de eficientizarea transportului public, fie că vorbim de eficientizarea energetică a clădirilor există programe finanțate din Fondul de mediu.”

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1