• Vila Lac 1 a devenit punctul fierbinte al politicii românești
  • Din 2000, Vila Lac este locul preferat de negocieri guvernamentale
  • Orban a stat la Vila Lac atunci când era suspect de infectare cu COVID

Dacă pereţii ar putea grăi multe secrete ar ieşi la suprafaţă. La fel se întâmplă și în cazul Vilei Lac 1, care a devenit punctul fierbinte al politicii româneşti. Acolo şi-au dat întâlnire la cafea Orban, Barna, Hunor şi companiile.

Ion Cristoiu, editorialist: „E o vilă simbolică. E un loc unde sunt întâlniri din acestea oficiale, despre care trebuie să ştie toată presa. Celelalte întâlniri, despre care noi nu trebuie să ştim, au loc în altă parte.

Vila Lac 1 este locul preferat de negocieri guvernamentale, încă de la începutul anilor 2000. Aici s-a format guvernul Tăriceanu. Şi PSD îşi încropea guvernele tot în faimoasa vilă.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Călin Popescu Tăriceanu, fost premier: „E un spaţiu mai ferit de ochii publicului, se poate sta la o negociere, aş spune aşa, serioasă.”

Curioșii nu au acces în Vila Lac 1. E în Primăverii, pe malul lacului Floreasca, în spatele unor copaci înalţi. E gard în gard cu Vila Lac 3, unde locuieşte însuşi preşedintele Iohannis.

În apropiere e și Vila Dante, acolo unde mergea Traian Basescu pentru o baie în piscină. Tot de acolo s-ar fi ales şi cu o otită. Ludovic Orban s-a izolat în Vila Lac 1 când a fost suspect de COVID, iar în iulie 2008, Mircea Geoană şi-a serbat, cu mare fast ziua de naştere. Nu are piscină şi nici teren de tenis, mai marii ţării o folosesc doar în cazuri speciale.