• Londra intră în nivelul 3 de restricții din Anglia, din cauza numărului îngrijorător de infectări
  • De miercuri, noile restricții vor închide pub-uri și restaurante din capitală și anumite zone din Essex și Hertfordshire
  • Decizia a fost aprobată de către Matt Hancock
  • Matt Hancock avertizează că numărul mare de infectări ar putea fi cauzat de o nouă formă de Covid-19, care s-a răspândit rapid în sud-estul Angliei

Londra intră de miercuri în cel mai înalt nivel de restricții, relatează The Independent. Pub-urile și restaurantele vor fi închise, însă livrările vor rămâne valabile.

Conform surselor, noile restricții vizează și anumite zone din Essex și Hertfordshire.

BBC relatează despre nivelul 3 al restricțiilor și ce presupun acestea.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1
  • Oamenii nu au voie să se întâlnească nici la domiciliu, nici în grădinile proprii sau pe majoritatea străzilor, singura excepție fiind familia;
  • Oamenii se pot întâlni în grupuri de până la 6 persoane în alte locuri publice, cum ar fi în parc, la plajă sau la țară;
  • Magazinele, sălile de sport și saloanele de îngrijire pot rămâne deschise;
  • Barurile, pub-urile, cafenelele și restaurantele trebuie să rămână închise, însă livrările rămân valabile;
  • Oamenii nu pot participa la evenimente sportive;
  • Sălile destinate relaxării, precum cele de bowling sau de cinema, trebuie să rămână închise;
  • Oamenii sunt sfătuiți să nu călătorească spre sau dinspre zonele aflate în nivelul 3 de restricții.

Matt Hancock, Secretar de stat în Ministerul Sănătății din Marea Britanie: „Marea Britanie a identificat o nouă variantă a virusului, care ar putea fi asociată cu răspândirea rapidă în sud-estul Angliei. Au fost identificate peste 1.000 de cazuri ale acestei noi variante, mai ales în sud-estul Angliei. S-au văzut creșteri foarte accentuate ale cazurilor de COVID în Londra, Kent și în zone din Essex și Hertfordshire, însă nu se știe dacă din cauza acestei variante noi de Covid-19.”