- Bucureștiul se transformă în Capitala designului românesc.
- Combinatul Fondului Plastic din București devine un micro-oraș al designului și artelor.
- RDW Social: Un program zilnic de activități, instalații, muzică și evenimente, la Combinat.
A început Romanian Design Week 2022, cel mai mare festival dedicat industriilor creative locale. Anul acesta, destinația principală a festivalului rămâne Combinatul Fondului Plastic, pentru o ediție aniversară ce va oferi o experiență ca o vacanță urbană completă.
Cea de-a zecea ediție a Romanian Design Week are tema #Forward și exprimă preocuparea pentru construirea unui viitor armonios al orașelor și societății din România, prin susținerea comunităților creative, a spus Andrei Borțun, CEO la The Institute.
„Ediția aceasta are o particularitate față de primele 9, respectiv accea că foarte mare parte din ceea ce înseamnă Romanian Design Week ediția 10 este, de fapt, munca foarte multor organizații care sigur că ne sunt foarte aproape și sunt într-o a noastră foarte strânsă, dar atât expozițiile noastre de la Combinatul Fondului Plastic, cât și ce se întâmplă la așezămintele Brătianu, cât și ce se întâmplă în tot formatul în tot formatul Design Go, peste alte 70 de evenimente în București sunt aproape în exclusivitate opera altor producători și altor organizații” , a explicat Andrei Borțun.
Atracția principală de anul acesta a fost Instalația interactivă Explorers of the Multiverse, realizată de studioul de artă și tehnologie H3, în parteneriat cu IQOS. Conceptul propune o experiență multisenzorială, prin care vizitatorii sunt invitați la un proces de autocunoaștere, atât din perspectiva proprie, cât și prin ochii celorlalți.
„Ce vedem aici este o oglindă infinită, ceva ce, cumva ne dorim să facem cam de 4 ani, de când avem acest studio și producem instalații și încercam să facem, de fapt, o transpunere în două ipostaze. Una este Multiverse și alta este Metaverse. Multiverse este ceea ce simți aici, în această instalație, lumi paralele sau încercarea de a transmite lumi paralele, în timp ce Metaverse, care este pe cealaltă parte a instalației este ceva ce ar trebui să experimentați și să trăiți ca senzație pentru că instalația este o transmitere de emoție pe care e foarte greu să o transmiți altcumva, dacă nu o trăiești”, explică Florin Niculae, production coordinator H3.
De asemenea, membrii comunității IQOS vor putea petrece timp în spațiul IQOS, amplasat în curtea Combinatului Fondului Plastic. Aici se vor putea bucura de experiențe inedite, pregătite special pentru ei.