- Adriana Teodorescu conduce de șapte ani Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” Craiova
- În 2019, Teatrul „Colibri” a avut 380 de spectacole
- Teatrul „Colibri” are 28 de angajaţi, iar în 2019 a avut venituri de 270.595 lei
Mi-ai spus că primarul tău trebuie să fie onest, un bun profesionist, adaptat vremurilor. Adriana Teodorescu, managerul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” din Craiova, consideră că un bun administrator trebuie să aibă şi idei originale.
Adriana nu are ambiții politice, dar a intrat în jocul nostru. Și ne-a descris în detaliu cum trebuie să fie primarul ideal.
Ea ar putea să fie primarul de suflet al Craiovei. Adriana Teodorescu este teatrolog de meserie. S-a dovedit unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai artiştilor păpuşari şi marionetişti.
Lucrează în Teatrul Colibri din 1996, iar de 7 ani este managerul instituţiei. Ea este cea care a înfiinţat singurul muzeu al păpuşilor de teatru din România. Tot ea a adus, pentru prima dată la Craiova, tramvaiul cu teatru de păpuşi.
Cea mai mare realizare a Adrianei Teodorescu este, de departe, Festivalul „Puppets occupy street”. Primul festival de arta animaţiei din România, care se desfăşoară exclusiv în spaţii neconvenţionale. Un festival creat pentru comunitate.
Dacă ar fi primar, Adriana Teodorescu ar transforma festivalul într-un „Untold al păpuşilor”. Şi ar vrea să o facă cu bani din mediul privat.
„Aş încerca cumva să schimb legea sponsorizării, pentru că legea sponsorizării este destul de dificilă în România, pentru instituţii publice. În general, nu numai pentru instituţiile publice. Aş încerca să creez o undă de încredere în mediul privat pentru a investi în cultură”, explică Adriana Teodorescu.
La primărie, e ca-n orice firmă, spune Adriana. Cheltui banii cu cap și orice leu investit trebuie să aducă alt leu, ca profit. Și, o spune tot Adriana Teodorescu, un om oricât de bine intenționat și pregătit ar fi, nu poate face lucruri mari fără o echipă pe măsură.
Pentru a fi un bun manager trebuie să fii onest şi să lucrezi cu o echipă pe care o alegi cu grijă. Și pe care o ghidezi să pună în practică strategii pe termen lung.
Echipa Adrianei numără 27 de specialiști, care reușesc în fiecare an să aducă venituri instituției pe care o reprezintă.
„Să încercăm să nu mai fim atât de ipocriţi . Ipocrizia se potriveşte atât de bine acestui an.Masca poate că ne prinde bine pentru că ne ascunde atâtea rictusuri şi imagini pe care nu şi le-ar dori mulţi să le vadă pe feţele noastre. Cred că aş căuta exemple pozitive, niciodată să copiez.”, adaugă Adriana.
În Craiova trăiesc aproape 300 de mii de oameni. E al șaselea oraș, ca mărime, al țării. Dar, printre primele ca importanță istorică.
La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire. A devenit un important centru politic si militar. După 1960, orașul s-a transformat într-un puternic centru industrial.