• Prezență-record la urne în două secții de vot dintr-o comună din Timiș
  • Până la această oră prezența la urne se apropie de 150%
  • În ultima lună 328 de persoane și-au făcut viză de flotant în comună.
  • Pe listele permanente figurează doar 269 de persoane

„Iată, mă uit acum pe datele actualizate și deja avem la una dintre secțiile din comuna Bara, județul Timiș, 147.5% prezență și în altă secție 143.58%. Știi care este explicația? Vizele de flotant – în ultima lună au fost făcute 328 de astfel de vize, astfel că, în ritmul acesta, până diseară ne putem aștepta la o prezență de 200%, dacă nu chiar și mai crescută. Asta în contextul în care pe listele permanente sunt doar 269 de persoane înscrise. În această comună în care sunt sub 400 de locuitori sunt 4 secții de vot, și așa cum am spus, în două secții ne apropiem de 150% prezență”, transmite corespondentul Aleph News

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT