• Bob Iger a demisionat din funcţia de director general al Disney. Acțiunile au scăzut cu 4,3%
  • Anunţul neaşteptat a fost un şoc pentru industria media pe care Iger a schimbat-o masiv în ultimii ani, informează NBC News.
  • Bob Chapek va prelua conducerea companiei.

Demisia lui Iger, anunţată marţi, a intrat în vigoare imediat. Iger va rămâne în funcţia de preşedinte executiv al Disney până în decembrie 2021. Între timp, Bob Chapek va prelua conducerea companiei.

Chapek a fost în trecut responsabil de divizia Disney care coordona parcurile tematice şi produsele destinate consumatorilor.

Iger a fost numit preşedinte şi director de operaţiuni (COO) al Disney în anul 2000, acesta devenind CEO în 2005, preluând funcţia de la Michael Eisner, al cărui mandat s-a încheiat în urma unei revolte a acţionarilor. Protestele au fost conduse de către Roy E. Disney, acesta dorind să schimbe radical felul în care compania era administrată.

Recomandări

ADSERVIO INOVEAZĂ CU A.I.
TRUMP AGITĂ ECONOMIA
AMERICA A ALES
DOJ IA MĂSURI
TUMP SPERIE TELEVIZIUNEA
AMERICA A ALES

Totodată, Iger a jucat un rol important în îndrumarea Disney în era „streaming”, precum şi în timp ce compania a achiziţionat afacerile de entertainment ale Fox. Achiziţia era evaluată la 52.4 miliarde de dolari, atunci când a fost anunţată pentru prima oară.

Sub conducerea lui Iger, Disney a mai achiziţionat Pixar, Marvel şi Lucasfilm.

În timpul unei conversaţii telefonice cu investitorii Disney, la scurt timp după anunţ, Iger a declarat că această schimbare îi va permite să se concentreze pe partea de creaţie din cadrul Disney, ceva ce nu putea să facă atât timp cât ocupa postul de CEO al companiei. Iger a mai adăugat că decizia sa nu a fost luată din alte motive.

Sursă foto: Profimedia

Record imobiliar. Jeff Bezos a cumpărat o prorietate cu 0,12% din averea sa

Cel mai bogat om din lume şi-a cumpărat o proprietate de lux cu doar 0,12% din averea sa Cu 0,12% din averea medie a unui român se poate cumpăra ceva valorând 130 lei Achiziţia Warner Estate este cea mai mare tranzacţie imobiliară din Los Angeles Jeff Bezos, fondatorul şi CEO-ul Amazon, dar şi cel mai […]

Read more