• Bursa de Valori București a atins o capitalizare record.
  • Listarea Hidroelectrica în 2023 a reprezentat un succes notabil, consemnând cea mai mare listare de acțiuni din Europa.
  • Analiza experților CFA România indică o perspectivă optimistă pentru Bursa de Valori București în 2024.

Tranzacțiile de la Bursa de Valori București au crescut cu 58% în 2023 față de 2022. Pe piața principală s-au derulat 1,46 milioane de tranzacţii, potrivit raportului publicat de BVB. Unul dintre momentele cheie ale anului 2023 a fost realizarea cu succes a celei mai mari listări de acţiuni din Europa, a Hidroelectrica, în valoare de 1,8 mld. euro. Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București, spune că 2023 a fost cel mai bun an din istorie pentru piața de capital din România.

Indicele BET, care agregă cele mai importante companii din listate la Bursa de Valori, a crescut cam cu 30%. A fost adus, astfel, un randament de 30%, aspect la care analiștii financiari nu se așteptau la începutul anului. „Am fost zilele acestea la un forecast dinner cu CFA România, asociația analiștilor financiari. Când au pus această întrebare legată de evoluția Bursei de Valori din România, au punctat faptul că nu se așteptau la aceste rezultate anul trecut. A fost o ratare de departe, cum au spus ei, a prognozelor pentru 2023. Lucrurile au evoluat mult mai bine,” a declarat Răzvan Botea, editor la Ziarul Financiar, pentru Aleph News.

Listarea Hidroelectrica

Listarea Hidroelectrica a fost un succes fabulos, și anume cea mai mare listare din Europa. „A fost o listare pe care mulți nu o vedeau atât de posibilă, crezând că piața poate nu poate absorbi o asemenea lichiditate. De asemenea, se lua în considerare faptul că s-ar putea să mănânce, ca să mă exprim un pic mai plastic, din alte părți, cum ar fi din cumpărarea de titluri de stat ale Guvernului și să se ducă investitorii mai degrabă către acțiuni la Hidroelectrica. Ei, uite că nu s-a întâmplat așa. Investitorii s-au înghesuit și la Hidroelectrica, și la titluri de stat, ceea ce înseamnă ceea ce nu poate fi, desigur, decât un semn bun,” a adăugat Răzvan.

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

Prognoză 2024

Răzvan ne spune și că analiștii CFE apreciază că bursa de la București va crește în 2024 la un ritm mai mare decât bursa americană. „Este firesc, într-o oarecare măsură, având în vedere că noi avem spațiu de creștere, pe când bursa americană este o bursă foarte matură.”

Conform analiștilor financiari, având în vedere că anul trecut a fost o creștere atât de mare pe indicele BET, este posibil ca anul acesta să vină o corecție. „Pe de altă parte, este un an electoral, iar istoric vorbind, anii electorali ne arată că bursele cresc când sunt alegeri,” a adăugat Răzvan.

În general, sunt mai mulți factori implicați, spre exemplu riscurile geopolitice, dar și multe necunoscute. „Nu putem să spunem cu siguranță că se va întâmpla ceva. Putem doar să spunem că aceștia sunt factorii care pot duce la o creștere, aceștia sunt factorii care pot duce la o scădere. Acesta este maximul de analiză care se face face pe o prognoză,” a mai declarat Răzvan.

Citește și: