Prețurile apartamentelor din Capitală, în funcție de cartier. Cum s-a schimbat piața imobiliară în doar o lună

apartamente

apartamente

Numărul cartierelor în care a crescut preţul mediu al apartamentelor vechi din Capitală la peste 100.000 de euro a urcat la şapte, potrivit ZF.

Apartamentele din zona Moşilor s-au scumpit în aprilie cu 10,3% faţă de luna anterioară, ajungând la 107.000 de euro, faţă de 97.000 în martie, potrivit datelor companiei de con­sul­tanţă imobiliară SVN România.

Lista este com­ple­tată de zonele Mall Vitan, Brâncoveanu, Victoriei, Unirii, Aviaţiei şi Unirii, scrie ZF.

Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capi­tală au crescut cu 400 de euro în aprilie faţă de martie sau cu 0,4% şi cu 2,7% sau aproape 2.700 de euro faţă de aprilie 2020, la 99.250 de euro.

Spre comparaţie, în martie faţă de februarie creşterea era de numai 150 de euro. Pe de altă parte, chiar dacă ritmul este în creştere, de 2,3%, este la jumătate faţă de cel înregistrat în aprilie 2020, când era la 5,4%.

„Piaţa rezidenţială se află într-un moment de sta­bi­li­tate a preţurilor. Numărul de tranzacţii încheiate în pri­mul trimestru în Bucureşti şi Ilfov a crescut cu 35,2% în pri­mul trimestru faţă de perioada similară din 2020, dar şi cu 44,4% comparativ cu primele trei luni din 2019, când nu în­re­gistram efectele negative ale pandemiei.

În plus, acce­si­bi­li­tatea achiziţionării unei noi locuinţe s-a menţinut în ulti­me­le 12 luni la cel mai bun nivel din istoria recentă, iar do­bânzile creditelor continuă să scadă, fapt care im­pul­sio­nează cererea“, a spus Andrei Sârbu, CEO SVN România.

Exit mobile version