• Camera Deputaților a decis că piețele trebuie să fie deschise
  • Chiar dacă amendamentul a trecut la vot, asta nu înseamnă că de mâine se și deschid
  • Iată care sunt pașii și de când s-ar putea deschide efectiv piețele, dar și ce mesaj transmit producătorii președintelui Iohannis

Informația zilei vine din Parlament. Camera Deputaților a decis că piețele trebuie să fie deschise. Chiar dacă amendamentul a trecut la vot, asta nu înseamnă că de mâine se și deschid.

Tatiana Kristal, corespondent Aleph News, îți spune care sunt pașii și de când s-ar putea deschide efectiv piețele: „În acest moment, piețele rămân închise, pentru că acest amendament urmează să fie promulgat de președintele Iohannis, iar până nu se întâmplă acest lucru, nu va fi deschisă nicio piață.“

Știm că amendamentul arată în felul următor: „Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile, așa cum sunt definite potrivit art. 7 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr. 384/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, își vor putea continua activitatea, cu respectarea restricțiilor referitoare la distanțarea socială și a măsurilor de protecție sanitară.“

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cum primesc producătorii această veste

Horațiu Raicu, președintele Cooperativei Agrostar: „Este un delay până când legea va produce efecte, dacă va produce efecte. Ca să înțelegeți ironia, ne bucurăm că acum parlamentarii pe sfârșit de mandat se apleacă pe problemele piețelor. Din păcate, este o soluție care nu va rezolva problema pierderilor pe care producătorii agricoli le au în acest moment ca efect al închiderii piețelor, pe de-o parte, dar și a situației pandemice și a anului agricol foarte complicat“.

Iată ce i-ar spune Horațiu Raicu președintelui Klaus Iohannis: „Să promulge legea, mingea este într-adevăr la președinte. Tot el poate să solicite Guvernului să modifice hotărârea de Guvern prin care s-a dispus suspendarea activității piețelor în spații închise, dar și a piețelor volante. Nu ne dorim să avem piețe deschise și în același timp să ne îmbolnăvim. Până la urmă, statul are o respoonsabilitate, dar cine compensează pierderile? Nu dorim să fim parte a unui joc politic“.