Afganistanul deține metale rare cu o valoare totală estimată de până la 3.000 de miliarde de dolari, ceea ce ar putea atrage mai multe ţări ale lumii – precum China – într-o cursă pentru a profita de aceste bogăţii, relatează Ziarul Financiar citând CNBC.
Shamaila Khan, analist şi director pentru pieţele emergente în cadrul AllianceBernstein, a declarat că talibanii care au preluat controlul ţării în doar zece zile au pus mâna pe o serie de resurse importante.
Comunitatea internaţională ar trebui să pună presiune pe China dacă Beijingul va face paşi concreţi pentru a se alia cu talibanii, a adăugat el.
Metalele rare din Afganistan au o valoare totală estimată între 1.000 şi 3.000 de miliarde de dolari în 2020, conform datelor publicate de revista The Diplomat – care îl citează pe Ahmad Shah Katawazai, un fost diplomat angajat la Ambasada Afganistanului din Washington.
Totodată, organizaţia media The Hill estimează valoarea acestor metale rare la aproximativ 3.000 de miliarde de dolari.
„Ar trebui să existe o iniţiativă internaţională care să se asigure că orice ţară care va exploata mineralele din Afganistan o va face doar sub condiţii umanitare stricte, impunând condiţii de respectare a drepturilor omului şi în special a drepturilor femeilor” a declarat Shamaila Khan pentru CNBC.
Ce metale rare deține Afganistanul
Afganistanul are elemente rare precum lantan, ceriu, neodim, dar şi aluminiu, aur, argint, zinc, mercur şi litiu, conform fostului diplomat Ahmad Shah Katawazai.
Aceste metale sunt utilizate în aproape orice de la electronice la vehicule electrice, sateliţi şi aeronave.
„Deci ar trebui să existe presiuni asupra Chinei dacă vor încerca să facă o alianţă cu talibanii pentru a genera ajutor economic în favoarea acestor – ar trebui să fie obligaţi să o facă în termeni internaţionali”, a adăugat Khan.
Contextul pentru această discuţie vine din faptul că, la doar câteva ore după ce talibanii au preluat conducerea ţării, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din China a anunţat că Beijingul este pregătit pentru „o bună cooperare cu Afganistanul”.
Potrivit purtătorului de cuvânt, talibanii au spus de mai multe ori că aşteaptă ajutorul Chinei pentru reconstrucţie şi dezvoltare.
„Suntem pregătiţi să continuăm să dezvoltăm o relaţie bună şi o cooperare prietenoasă cu Afganistanul pentru a juca un rol constructiv în pacea din Afganistan şi în reconstrucţia ţării”, a transmis Ministerul de Externe.