Companiile din domeniul tehnologiei au tras în jos cotațiile la bursa americană

Ieri a fost prima zi de tranzacționare a săptămânii, iar cotațiile au fost trase în jos de marile companii din domeniul tehnologiei. Acestea învață pe pielea lor povestea lui Icar – după o creștere fulminantă, s-au apropiat prea mult de Soare și acum încep să cadă.


Apple a pierdut 6,7 la sută, iar Microsoft, 5,4 la sută. Cel mai rău stă Tesla, favorita investitorilor: acțiunile companiei s-au depreciat cu peste 21 la sută!


Analiștii așteptau momentul ăsta. Companiile din tehnologie au crescut mult în ultima lună și au doborât record după record. Nu putea merge așa la infinit. Întrebarea e acum dacă toată bursa americană se va molipsi de la ele.

Exit mobile version