• CNIPMMR și Concordia s-au întâlnit cu cu Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, pentru a discuta despre măsurile pe care noua coaliție de guvernare dorește să le aplice în vederea diminuării deficitului bugetar.
  • Patronatele cer nemodificarea Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024.
  • Marcel Ciolacu a declarat că vor fi măsuri care vor intra în vigoare și pe parcursul anului 2023.

Confederațiile patronale CNIPMMR și Concordia s-au întâlnit cu cu Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, pentru a discuta despre măsurile pe care noua coaliție de guvernare dorește să le aplice în vederea diminuării deficitului bugetar.

Potrivit unui comunicat al celor două organizații, președintele Senatului a primit o listă de solicitări, după cum urmează:

  1. Nemodificarea Codului Fiscal până la data de 1 ianuarie 2024;
  2. Asigurarea predictibilității mediului de afaceri în perioada următoare și anunțarea noilor măsuri cu cel puțin 6 luni înainte de aplicarea lor;
  3. Fundamentarea adoptării noilor măsuri fiscale cu studii și analize de impact;
  4. Principalele efecte negative din economie în cazul adoptării noilor măsuri: scăderea competitivității companiilor, pierderea de locuri de muncă, creșterea inflației sau posibilitatea unei colectări mai mici de impozite și taxe. Trecerea de la un sistem de impozitare cert la unul incert neasigurând colectarea de venituri suplimentare;
  5. Implicarea celor două organizații în dezbaterea viitoarelor propuneri de politici publice, în calitate de principali reprezentanți pe parte patronală ai dialogului social din România.

”Nu ne dorim să afectăm, în niciun fel, veniturile sau puterea de cumpărare ale românilor și nici capacitatea companiilor de a-și desfășura activitatea în bune condiții și a face noi investiții. Așa cum ne-au spus astăzi și partenerii de dialog, mediul de afaceri dorește un cadru fiscal predictibil și echilibrat, care să asigure stabilitatea necesară depășirii unor perioade de criză și să ofere premise pentru o creștere economică susținută. Este, de altfel, și viziunea Partidului Național Liberal și obiectivul pe care îl are în vedere în toate negocierile din această perioadă”, a transmis Nicolae Ciucă după întâlnire.

Recomandări

O NOUĂ MISIUNE NASA
OMAGIU PENTRU BERNARD HILL
PICASSO ÎȘI DEDICĂ VIAȚA ARTEI
SWIFT REVINE PE PRIMUL LOC
MADONNA CÂNTĂ ÎN RIO DE JANEIRO
KIEVUL SE DIGITALIZEAZĂ

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că ordonanța pentru reducerea deficitului bugetar va fi dată până la sfârșitul lunii august și că măsurile stabilite vor intra în vigoare atât pe parcursul anului 2023, cât și în 2024. A spus însă că nu vor fi taxe noi, se lucrează mai mult la eliminarea sau armonizarea excepțiilor fiscale.

Cele două organizații se întâlnesc joi și cu reprezentanții Comisiei Europene.

Citește și

Care sunt cele mai bune facultăți din lume? Clujul, Bucureștiul și Timișoara se află în topul Quacquarelli Symonds pentru studenți

Nicușor Dan vrea 120 milioane lei pentru pasajul Obor, Lujerului și Podul Băneasa. Alex Vîlvoi: „Vorbim de o indolență comună administrațiilor locale, indiferent de culoarea politică”

Scandal în Coreea de Sud. Aproape 40.000 de copii din 150 de țări, evacuați din cea mai mare tabără de cercetași