• Bugetul de anul viitor reflectă „în mod clar principalele priorităţi ale UE, inclusiv redresarea economică şi tranziţia ecologică şi digitală”.
  • Angajamentele totale sunt stabilite la 189 385,4 milioane, iar plăţile totale la 142 630,3 milioane de euro.
  • Adoptarea bugetului va fi declarată de Parlamentul European după ce acesta va aproba şi textul comun.

Consiliul European a aprobat, luni, textul comun privind bugetul general al UE pentru anul 2024. Textul comun a fost convenit în cadrul negocierilor cu Parlamentul European pe 11 noiembrie. Angajamentele totale sunt stabilite la 189.385,4 milioane, iar plăţile totale la 142 630,3 milioane de euro.

360 de milioane de euro au fost puse deoparte în cadrul plafoanelor de cheltuieli ale actualului cadru financiar multianual pentru perioada 2021-2027, permiţând astfel Uniunii Europene să reacţioneze la nevoi imprevizibile.

Potrivit comunicatului Consiliului European, bugetul de anul viitor reflectă „în mod clar principalele priorităţi ale UE, inclusiv redresarea economică şi tranziţia ecologică şi digitală, şi reacţionează la contextul geopolitic dificil din prezent”.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
PAPA VIZITEAZĂ O ÎNCHISOARE DE FEMEI
IOHANNIS CAUTĂ JOB LA C.E.
LIGHT MAKES YOU FEEL BETTER
BEYONCE FACE SHOW LA VMA

„Angajamentele sunt promisiuni obligatorii din punct de vedere juridic de a cheltui bani pentru activităţi care sunt puse în aplicare pe parcursul mai multor ani. Plăţile acoperă cheltuielile care decurg din angajamentele asumate în anul în curs sau în anii precedenţi”, se arată în comunicat.

Adoptarea bugetului va fi declarată de Parlamentul European după ce acesta va aproba şi textul comun. Consiliul şi Parlamentul dispun fiecare de o perioadă de 14 zile, începând cu 11 noiembrie 2023, pentru a-l aproba.

„Mă bucur că am ajuns la un acord cu privire la bugetul pentru anul viitor. Acesta ne va oferi mijloacele necesare pentru a ne concentra asupra domeniilor prioritare ale UE, păstrând în acelaşi timp o marjă de manevră financiară suficientă pentru a răspunde la circumstanţe neprevăzute. De asemenea, asigură o abordare realistă, ţinând cont de contextul economic şi geopolitic actual, de interesele contribuabililor şi de necesitatea de a răspunde noilor provocări care ar putea apărea în 2024”, a transmis Esperanza Samblás, secretar de stat spaniol şi negociator-şef al Consiliului pentru bugetul UE 2024.

Citește și