- Creatoarea celebrelor mănuși tricotate ale lui Bernie Sanders a găsit un producător pentru cererea imensă pe care a primit-o.
- „Am vești minunate! Colaborez cu Teddy Bear în Vermont pentru a produce mănușile lui Bernie pentru toată lumea”, anunță pe Twitter creatorea.
Profesoara care a creat mănușile din lână reciclată pe care le-a purtat senatorul american Bernie Sanders la inaugurarea președintelui Joseph Biden va colabora Teddy Bear, scrie NBC Boston.
Advertisment
Creatoarea celebrelor mănuși tricotate va semna cu Teddy Bear pentru a răspunde cererii imense pe care a primit-o după nebunia de pe rețelele de socializare provocată de fotografia senatorului american purtând aceste mănuși.
„Am vești minunate! Colaborez cu Teddy Bear în Vermont pentru a produce mănușile lui Bernie pentru TOATĂ LUMEA!! Știam că există o modalitate de a le procura pentru voi – și am găsit-o !!”, a anunțat Jennifer Ellis, pe contul său de Twitter, precizând că o parte din încasările obținute vor fi donate în scop caritabil.
Ellis este profesoară la o școală generală din Vermont, iar pe lângă învățământ are o mică afacere cu mănuși din lână reciclată. Profesoara în vârstă de 42 de ani este o fană a senatorului american, ecologist convins, astfel i-a făcut cadou lui Sanders o pereche de mănuși.
Partenerii noștri