• Prețul unui kilogram de ouă a crescut cu 18% în februarie, față de anul trecut.
  • Fermierii români au vândut anul trecut cele mai ieftine ouă, după Serbia.
  • În noaptea de Înviere, circulația va fi permisă până la ora 5.
  • În Vinerea Mare, magazinele vor funcționa până la ora 20, în toate localitățile.

Indiferent de meniul pe care îl vei avea de Paște, ouăle cu siguranță nu vor lipsi de pe masa de sărbătoare. În acest an însă vei plăti mai mult pentru ele. În februarie, prețul ouălor a crescut cu 18% față de aceeași lună a anului trecut. Și carnea de miel s-a scumpit.

Care sunt prețurile în acest moment?

În jur de 15 ouă costă acum în medie 5,6 lei, la poarta fermelor. Este un preț mai mare față de anul trecut, dar e unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană. Asta chiar dacă în acest an, România a avut a treia cea mai mare creștere a prețurilor dintre statele membre, după Slovenia și Cehia. Cele mai scumpe ouă se vând în Suedia, iar cele mai ieftine, în Estonia. Și carnea de miel s-a scumpit. Un kilogram costă în jur de 15 lei, față de 12-13 lei, cât era anul trecut.

Este al doilea an în care vom sărbători Paștele în condiții de pandemie. Totuși, anul acesta vom avea parte de mai multă libertate.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Ce restricții vor fi ridicate în noaptea de Paște?

În noaptea de Înviere, vei putea circula până la 5 dimineața, pentru a putea participa la slujbă. Practic, va fi la fel cum s-a întâmplat și de Paștele catolic, weekendul trecut. Alte noutăți sunt legate de programul magazinelor. Pe 23 aprilie, de Vinerea Mare, și pe 30 aprilie, acestea vor rămâne deschise până la 20:00 și în localitățile în care incidența depășește acele praguri de 4 sau 7,5 cazuri la mia de locuitori.