• Cuplurile cu copii aleg finanțele împărțite.
  • Independența este acum un concept insuflat oamenilor de la copilărie până la vârsta adultă.
  • Echitatea financiară într-o relație poate fi atinsă în diferite moduri.

„Vreau control asupra banilor mei sau asupra propriei mele independențe și nu vreau să fiu nevoit să negociez sau să cer lucrurile pe care le vreau” spun 6 din 10 oameni. Când vorbim despre cupluri, lucrurile se schimbă, iar dacă mai apare și un copil, pare că un consilier de cuplu și unul financiar vin la pachet cu asta.

Cum putem administra finanțele ca și cuplu care are copil?

„În primul rând, cu sinceritate legate de venituri și cheltuieli. Trebuie să își expună nevoile și dorințele, să calculeze cheltuielile și să pună banii la comun. Poate, atunci când ești într-un cuplu, nu e nevoie să ai un cont la comun, dar trebuie să existe anumite discuții legate de obligațiile financiare. Rate, copii, cheltuieli”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic, pentru Aleph News.

Cât afectează un cuplu abuzul financiar?

„Foarte mult, pentru că totul ține de încredere. Dacă ea nu există, poate duce la anumite discuții. Fiecare are așteptări și dorințe diferite iar aici totul ține de comunicarea între parteneri”, a adăugat acesta.

Recomandări

JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ
MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
ÎȚI INTRĂ LA SUFLET
APPLE, ÎN DISCUȚII CU OPENAI
AU GĂSIT CHEIA SUCCESULUI

Citește și