- Micile afaceri se reinventează în această perioadă de criză
- Dan Posea deţine o cafenea şi un laborator de prăjituri în Bucureşti
- Dan şi-a regândit modelul de business şi a început să producă pâine, pentru a putea supravieţui
În București sunt 12.000 de restaurante. Știi deja că analiștii economici spun că după pandemie, numărul lor se va reduce. Cu cât? Depinde și de inventivitatea și flexibilitatea patronilor. Spre exemplu, Dan Posea, proprietarul unei mici cafenele şi cofetării din Bucureşti, s-a apucat de făcut pâine.
Dan Posea, antreprenor local: „Cum ne-am adaptat noi e că am făcut în această perioadă pâine şi am dat drumul la cinci tipuri de pâine pe care le livrăm. (…) Ce ne-a ţinut pe noi în picioare în toată această perioadă este faptul că, ok, noi avem coffee shop, dar la bază avem şi un laborator de cofetărie, unde producem zilnic prăjituri şi acest lucru ne-a permis să facem şi producţia de pâine. (…) Înainte, vânzările erau super ok. Adică, erau vânzări normale, zilnice, de luni până duminică, doar că după ce a apărut acest virus, lumea nu a mai ieşit din casă.”
Dan Posea e optimist când vine vorba despre viitorul business-ului pe care îl administrează. Se bazează pe susținerea comunității.
Dan Posea: „Oamenii din cartier ne-au cerut acest lucru şi îşi doresc şi ei la fel ca şi noi să cumpere de la branduri locale.”
Cea mai mare provocare pentru Dan este, acum, să gestioneze comenzile cu respectarea regulilor de distanțare socială.
Dan Posea, antreprenor local: „Aveam afară nişte măsuţe şi nişte băncuţe, doar că am fost nevoiţi să ne retragem terasa, să nu mai stea nimeni afară. (…) Iniţial începusem cu vânzarea la fereastră, doar că am dat şi noi nişte telefoane în stânga şi în dreapta să aflăm cam care ar fi procedura de vânzare pentru noi cei din HORECA şi am ajuns la concluzia că poate intra câte o persoană în locaţie fără probleme şi să să-şi ridice comanda şi astfel oarecum uşurăm şi timpul comenzii. Lucrurile au început să evolueze destul de bine, lumea comandă de acasă, au şi varianta de a ridica comanda din locaţie fără a plăti o taxă de livrare.”
Ca business-ul lui Dan să rămână în picioare, el, ca mii de alți antreprenori, a început să taie din cheltuielile de pe listă.
Dan Posea: „În momentul de faţă, putem rezista în formula asta dar cu mai puţini angajaţi, cu chiria sistată. Trei oameni stau acasă şi au mai rămas doar patru persoane pe locaţie. (..) Noi suntem optimişti, suntem pozitivi şi mergem mai departe.”