• Directorul general al gigantului petrolier Exxon Mobil preconizează că, până în 2040, fiecare autoturism nou vândut în lume va fi electric.
  • Calculele ExxonMobil au prezis că cererea de petrol în 2040 va fi echivalentă cu necesarul mondial din 2013 sau 2014.
  • Exxon Mobil este una dintre cele mai mari companii internaţionale de carburant.

Gigantul petrolier preconizează că, până în 2040, fiecare autoturism nou vândut în lume va fi electric, a declarat directorul general Darren Woods într-un interviu la CNBC. În 2021, doar 9% din vânzările de autoturisme au fost vehicule electrice, inclusiv maşinile hibrid plug-in, potrivit companiei de cercetare de piaţă Canalys. Acest număr este în creştere cu 109% faţă de 2020, susțin analiștii.

Woods a declarat că Exxon Mobil evaluează modul în care scăderea vânzărilor de benzină ar putea avea un impact asupra activităţii sale. Exxon Mobil este una dintre cele mai mari companii internaţionale de carburant cotate la bursă şi lider în industrie. Site-ul său se laudă că este cel mai mare „rafinator şi comerciant de produse petroliere”, precum şi o companie de produse chimice.

Woods, care şi-a petrecut o parte a carierei sale pe partea de produse chimice a operaţiunilor companiei, spune că produsele chimice vor fi esenţiale pentru a menţine profitabilitatea companiei în timpul tranziţiei către o energie curată. Materialele plastice pe care le produce Exxon Mobil pot fi folosite la fabricarea vehiculelor electrice.

Recomandări

POLONIA ARESTEAZĂ UN SUSPECT ÎN CAZUL ATACULUI LUI ZELENSKI
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Woods a spus că tranziţia spre maşini exclusiv electrice nu va avea un impact major asupra companiei la care activează: „această schimbare nu va distruge această afacere sau această industrie”. Calculele ExxonMobil au prezis că cererea de petrol în 2040 va fi echivalentă cu necesarul mondial din 2013 sau 2014. Woods a explicat pentru CNBC că firma este încă profitabilă în acest moment.