• În România, actuala stare de alertă expiră în data de 7 martie.
  • În ultimele 24 de ore, în România, au fost înregistrate 14.775 cazuri noi de COVID.
  • Rafila spune că nu va fi un al șaselea val al îmbolnăvirilor.
  • În 2020, cifra de afaceri din Horeca a scăzut cu 35% față de 2019.

Domeniul Horeca este cel mai afectat după doi ani de restricții. Numai în 2020 a avut pierderi de 220%, iar datoriile s-au triplat față de 2019.

Tot mai multe țări încep să relaxeze măsurile impuse de pandemia de COVID. Din martie, și noi ne-am putea întoarce la normalitate. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că, în România, nu mai este necesară o „stare de alertă sanitară”. Iar ministrul Sănătății spune că nu vom avea un val șase al pandemiei. Totuși, relaxările vor fi în etape, în funcție de numărul de cazuri de la secția ATI, mai anunță ministrul Alexandru Rafila.

Vicepreședintele Federației Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIO) și proprietar al unui restaurant din Cluj, Călin Cozma, spune că afacerea sa nu mai rezistă în actualele condiții.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

„În primul rând, noi ne-am aliniat cu acel certificat de vaccinare, am susținut vaccinarea.(…)Ne-au promis că, cu acel certificat de vaccinare vom funcționa normal. Nu s-a întâmplat asta. În momentul ăsta trebuie doar să se ridice toate restricțiile pentru că nu și-au avut rostul. Au distrus o industrie și mai au șansa să o salveze. Cât a mai rămas din ea.”, a declarat vicepreședintele FPIO, Călin Cozma.

Anul trecut, industria evenimentelor a avut pierderi de 169%. Și angajații din Horeca au plecat. Peste 150.000 au plecat numai în 2020. Corina Macrea și Ștefan Gleveșeanu sunt proprietari de restaurante în Timișoara și Brașov. Ei consideră că ridicarea restricțiilor din martie le-ar putea salva businessurile.

Noi funcționăm sub trei restricții: aceea a certificatului, aceea a orei și aceea a capacității. Avem nevoie, în primul rând, de renunțarea la orele restricționate (…). Având în vedere că vine luna martie, sunt evenimente care ne pot ajuta, sunt un suflu înainte de perioada Pascală, când iar vom funcționa destul de restricționați, este foarte important să avem un program normal”, a spus președintele FPIO Timiș, Corina Macri.

În sprijinul afacerii sale, Ștefan Gleveșanu, proprietarul unui pub din Brașov, a adus forță de muncă din Asia, deoarece, în România, foarte mulți oameni s-au reorientat în carieră.

Am început să aducem forță de muncă din Asia, că, acum, asta e problema cu care ne confruntăm. Nu găsim sub nici o formă forță de muncă, deoarece, neavând predictibilitate, foarte mulți s-au reorientat către curieri sau către diverse domenii. Ne-am schimbat meniurile. Suntem destul de pregătiți să o luăm, din nou, de la zero”, a spus proprietarul DEANE’S PUB Brașov, Ștefan Gleveșanu.

PIERDERI HORECA ÎN PANDEMIE:

  • Cifra de afaceri 2020: < 35% comparativ cu 2019;
  • Pierderi companii în 2020: 2,3 miliarde lei;
  • Pierderi companii în 2021: 710 milioane lei;
  • Nr. angajați în 2020:  150.000;
  • Nr. angajați în 2019: 186.000.