Energia electrică se scumpește dramatic în Occident. Spania este cea mai afectată

Costul curentului electric reprezintă o amenințare pentru întreprinderile vest-europene care sperau să își acopere pierderile suferite din cauza pandemiei.

În prezent, spaniolii au de plătit cel mai mare preț din istorie la curentul electric, dar facturile la electricitate au crescut și în Regatul Unit, Germania, Franța și Italia..

Cine plătește cel mai mult pentru curentul electric dintre europeni?

În prezent, italienii au cel mai mare cost, 174 de euro pe megawatt oră, dar diferențele față de alte țări nu sunt foarte mari.

În Spania sunt 172 de euro pe aceeași unitate, la fel ca și în Portugalia, în timp ce Grecia are aproape aceeași rată.

Între timp, Franța, Țările de Jos, Belgia și majoritatea celorlalte țări, precum și România, achită un preț la fel de mare, de 168 de euro pe megawatt oră, iar polonezii au cel mai mic cost al energiei: 97 de euro pe megawatt oră.

Ce spun spaniolii despre facturile care cresc de la zi la zi?

Aceste oscilații la prețul energiei electrice au apărut în viața lor de câteva luni, când s-a trecut la licitații zilnice la bursa de energie. În fiecare săptămână se doboară noi recorduri, iar analiștii spun că factura s-a scumpit cu 245% față de anul trecut, iar inflația a crescut cu peste 3 procente.

Cei mai afectați sunt patronii de restaurante, micii întreprinzători, dar și fabricile care nu mai sunt competitive din cauza prețului tot mai mare la energie și combustibili.

Ce soluții a propus guvernul spaniol ca să ajute afacerile și familiile afectate de aceste creșteri?

Guvernul socialist spaniol a aprobat un plan de șoc pentru a reduce factura la electricitate cu 22% până la sfârșitul anului. Pedro Sanchez menține TVA-ul pe curent la 10%, scăzut deja de la 21, și reduce la minim 0,5 taxa specială pe electricitate și alte impozite.

Rămâne de văzut dacă va fi însă o soluție reală, pentru că anunțul guvernului a provocat deja pierderi importante la bursă pentru companiile electrice spaniole.

Exit mobile version