Fabricile din S.U.A sunt, din nou, în construcție. Firmele își aduc în ritm accelerat producţia acasă din China

STUDIU Oamenii din 19 țări au o părere mai bună despre SUA decât despre China

SUA și China

În cercurile financiare a exis­tat teama că graba executivilor ame­ricani de a scurta liniile de aprovizio­nare şi a readuce producţia pe plan local se va dovedi temporară, însă du­pă doi ani tendinţa continuă şi pa­re chiar să se accelereze, scrie Bloomberg, citat de Business Magazin.

Afectaţi de ultimul val de lockdownuri stricte din China, hubul preferat de producţie al multinaţio­nalelor, directorii de companii şi-au anunţat intenţia de a-şi muta pro­ducţia în ritm mai alert în acest an. Şi mai important, există semne concrete că mulţi dintre ei chiar îşi urmează aceste planuri.

Construcţia de noi unităţi de pro­ducţie în SUA a crescut cu 116% în ultimul an. În Phoenix sunt în con­struc­ţie două fabrici uriaşe de semi­con­ductoare, iar fabrici de aluminiu şi oţelării sunt ridicate în sud.

O multitudine de companii mai mici urmează paşi similari. Nu toate sunt exemple de reshoring, unele fiind menite să extindă capacitatea, dar toate indică acelaşi lucru: o reevaluare majoră a lanţurilor de aprovizionare în urma blocajelor din porturi, penuriilor de componente şi costurilor în creştere dramatică pentru transportul maritim care au răvăşit bugetele companiilor din SUA şi de pe întreg globul.

Peste 90% din companiile din SUA au declarat că sunt în curs de a muta producția

Peste 90% din participanţii din cadrul unui sondaj recent realizat în rândul directorilor de companii au declarat fie că sunt în curs de a-şi muta producţia din China, fie că au planuri în acest sens. Iar aproximativ 80% au declarat că ar urma să re­aducă o parte din producţie în SUA.

Tendinţa se află bineînţeles la în­ce­put, iar în plus aprecierea puter­nică a dolarului riscă să obstrucţio­ne­ze astfel de planuri. Pentru unele com­panii, primul im­puls primit pentru regândirea li­niilor de apro­vizionare a venit cu doi ani înainte de pandemie, când Trump a început să impună tarife după tarife produselor din China.

Generac Holdings, producător de generatoare, a început să-şi creioneze planurile de relocare a unei părţi din producţie din China, iar pandemia i-a accelerat planurile respective.

Mai apoi, războiul din Ucraina i-a atras atenţia directorului de operaţiuni al companiei, Tom Pettit, iar asta nu numai pentru că acesta a amplificat haosul de la nivelul lanţurilor de aprovizionare, dar i-a amintit că China ar putea încerca ceva similar în Taiwan.

Brusc, cadrul geopolitic favorabil care a încurajat atât de mulţi executivi să-şi globalizeze operaţiunile în ultimele decenii dispărea. Iar aceasta l-a încurajat pe Pettit să-şi accelereze planurile de schimbare. 

„Credem în continuare că China este incredibil de competitivă. Totuşi, trebuie să dispunem de surse duale în afara acesteia“.

Exit mobile version