- O nouă florărie a fost deschisă în Mall Moldova, în urma unei investiții de 150.000 de euro.
- Brandul ajunge astfel la 9 locații fizice în România și anunță noi planuri de expansiune prin rețeaua proprie și francize.
- Compania combină succesul platformei online Floria.ro cu extinderea magazinelor fizice.
- Floria accelerează programul de francize și caută activ antreprenori locali în toată țara. Partenerii vor opera afaceri proprii, dar sub umbrela și notorietatea unui brand de top.
Floria, unul dintre cei mai importanți retaileri români specializați în vânzarea de flori și cadouri, își consolidează prezența pe piața din România prin deschiderea unei noi florării în cadrul complexului Mall Moldova din Iași. Proiectul a presupus o investiție de aproximativ 150.000 de euro și marchează intrarea strategică a brandului într-o piață regională aflată în plină expansiune.
Odată cu această inaugurare, rețeaua fizică a retailerului ajunge la nouă locații la nivel național. Noua unitate din Iași dispune de o suprafață de 60 de metri pătrați și este poziționată strategic în interiorul Mall Moldova, unul dintre cele mai mari și mai recente centre comerciale inaugurate în România.


„Iașiul este unul dintre cele mai importante centre regionale din România și un oraș cu un ritm accelerat de dezvoltare. Deschiderea din Mall Moldova reprezintă un pas firesc în strategia noastră de extindere și ne oferă oportunitatea de a fi mai aproape de clienții din regiunea Moldovei”, declară Andreea Uceanu, CEO Floria într-un comunicat de presă.
Noua florărie din Iași face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare urbană. Reprezentanții companiei au anunțat că vor continua expansiunea în marile orașe ale țării prin două canale: investiții proprii și parteneriate de tip franciză.
În paralel cu gestionarea locațiilor proprii, compania accelerează în această perioadă dezvoltarea programului de francize. Floria caută activ antreprenori locali cu spirit de inițiativă, interesați să preia și să opereze afaceri profitabile sub umbrela și notorietatea unui brand deja consacrat pe piața românească. Decontarea rapidă a investițiilor și suportul logistic oferit partenerilor sunt principalele argumente cu care retailerul dorește să atragă noi colaboratori în marile centre urbane ale României:
„Observăm un interes tot mai mare din partea antreprenorilor care caută concepte validate și modele de business care pot fi dezvoltate mai rapid decât un proiect pornit de la zero. În ultimii ani am construit procese, relații cu furnizorii și mecanisme operaționale pe care le putem pune la dispoziția partenerilor noștri și care reduc semnificativ timpul necesar pentru lansarea și dezvoltarea unei florării” , declară reprezentanții companiei în același comunicat de presă.
Intrarea pe piața din Iași completează astfel prezența Floria în principalele centre urbane ale României. Cu nouă locații fizice active și o platformă online de top, compania își propune ca prin viitoarele parteneriate de tip franciză să aducă experiența premium a brandului tot mai aproape de clienții din întreaga țară, setând noi standarde în comerțul modern cu flori.