- Inflația în Zona Euro a crescut pentru prima dată în acest an, până la 2,6% în luna mai.
- Inflația de bază, excluzând energia și alimentele de bază a accelerat de la 2,7% la 2,9%.
- BCE este așteptată să adopte o abordare mai prudentă în reducerea ratelor dobânzilor.
- Creșterea e susținută de sectorul IT și de administrația publică și impozitele nete pe produs.
Inflația în zona euro a crescut la 2,6% în luna mai, marcând astfel prima creștere din acest an și, evident, îngrijorările cu privire la ritmul viitoarelor reduceriale ratelor dobânzilor de către Banca Centrală Europeană nu au întârziat să apară.
Advertisment
Vorbim despre o creștere de 2,6% a prețurilor de consum în zona monedei unice, comparativ cu 2,4% în luna precedentă.
„În general serviciile, serviciile s-au scumpit atât în zona euro, cât și în România. În România avem o creștere de 11% a serviciilor în primele trei luni.
Recomandări
Costă din ce în ce mai mult să transporți marfă, să rezolvi diverse probleme care țin de casă, de zona de logistică, de transport.
Această creștere a inflației în zona euro, conjuncturală din punctul meu de vedere, este una minoră, raportat la ceea ce putea fi având ân vedere că inclusiv imprturile în zona euro au crescut semnificativ.
INS a dat o veste bună, așa, din pix. O creștere de 0,1% e aproape stagnare, vine după un ultim trimestru în 2023 care a fost de scădere economică.
Dacă am fi avut și în primul trimestru scădere economică, adică sub acel 0,1%, însemnau două trimestre consecutive de scădere economică și ar fi însemnat recesiune tehnică – și nimeni nu-și dorea asta, mai ales din punct de vedere al investitorilor.
BCE estimează că vom avea în 2024 o inflație de 2,5% în zona euro, anul viitor de 2,2 și în 2026 de 1,9%.
La noi, în România, e mai greu cu inflația. Probabil vom fi campioni europeni la creșteri de prețuri tot anul, în condițiile în care până la finalul anului vom avea o fluctuație de 4,9%, deci o inflație dublă față de cea din zona euro”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic, la Aleph News.
Citește și
- OpenAI restricționează ChatGPT pe subiectul alegeri, după ce a început să halucineze. Ce răspunsuri a dat chatbot-ul
- Germania are nevoie de 75.000 de militari suplimentari pentru a-şi îndeplini angajamentele NATO
- Macron anunță un nou ajutor pentru Ucraina. Președintele anunță formarea unei brigăzi de 4.500 de militari echipați