• Autoritatea antitrust din Italia a amendat compania Amazon cu 1,1 miliarde de euro pentru că ar fi abuzat de poziția sa dominantă în domeniul logisticii comerțului electronic
  • Măsura vine la două săptămâni după ce aceeași autoritate a impus o amendă de 68,7 milioane de euro companiei Amazon pentru încălcarea legislației UE
  • În cadrul aceleiași acțiuni, Apple a fost obligată să plătească 134,5 milioane de euro

Autoritatea antitrust din Italia a anunțat joi că a amendat Amazon cu 1,1 miliarde de euro pentru că ar fi abuzat de poziția sa dominantă în domeniul logisticii comerțului electronic, aceasta fiind cea mai recentă acțiune împotriva Big Tech din SUA în UE, conform Reuters.

Statutul companiei Amazon pe piața italiană „i-a permis să își favorizeze propriul serviciu de logistică… cu vânzătorii activi pe platforma Amazon.it în detrimentul operatorilor concurenți de pe această piață și să își consolideze propria poziție dominantă”, a precizat autoritatea de supraveghere a concurenței într-un comunicat.

Măsura vine la două săptămâni după ce aceeași autoritate a impus o amendă de 68,7 milioane de euro companiei Amazon pentru încălcarea legislației UE prin restricții care au penalizat vânzătorii de produse Apple și Beats.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

În cadrul aceleiași acțiuni, Apple a fost obligată să plătească 134,5 milioane de euro, potrivit AFP.

În timp ce Europa merge mai departe cu litigii antitrust, autoritățile de reglementare din SUA urmăresc îndeaproape abordarea acesteia față de marile firme de tehnologie, după ce Washingtonul s-a angajat să intensifice controlul asupra industriei tehnologice.

Organismul de supraveghere a declarat joi că vânzătorii terți care nu folosesc serviciul de logistică al Amazon sunt excluși de la „un set de avantaje esențiale pentru a obține vizibilitate și perspective de vânzări mai bune”.