• Numărul celor cu depozite de peste 100.000 de euro a crescut cu 10.000 în 2023.
  • Depozitele bancare de peste 100.000 euro înseamnă un sfert din totalul depozitelor.
  • Peste 100 mld. euro sunt depozitele bancare totale din România.

Mai mult de 74.000 de persoane bogate din România au depozite mari la bănci de peste 100.000 euro, cu o valoare cumulată de aproape 81 mld. lei, potrivit celor mai recente statistici ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, citate de Ziarul Financiar. Depozitele de peste 100.000 de euro reprezintă, astfel, un sfert din totalul depozitelor bancare.

În ciuda contextului economic şi geopolitic încă tensionat, cu război la graniţă, inflaţie destul de mare şi dobânzi la depozite real negative, numărul românilor cu depozite bancare mai mari de 100.000 de euro la bancă a urcat cu aproape 10.000 în 2023 faţă de 2022, un salt record.

„Cifrele arată în mod clar că România se dezvoltă. Doar în ultimul an s-au adăugat 10.000 de persoane în clubul celor bogați. Perspectivele sunt la fel de bune dacă nu se întâmplă ceva pe plan extern de tipul pandemiei, războiului, România ar trebui să crească cu rate cel puțin la fel de bune ca cele de mai devreme și, automat, nivelul de prosperitate să crească din ce în ce mai mult. Depozitele bancare au fost o alternativă destul de bună în ultimul an pentru că s-au oferit dobânzi destul de bune față de ce era înainte”, a explicat Răzvan Botea, editor ZF, la Aleph News.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
TEMPERATURI RECORD ÎN INDIA
MENIU A LA GREC
O LUNĂ DE SCHENGEN

Citește și