Milano are cea mai scumpă stradă din lume. Cât costă un spațiu pe Via Monte Napoleone

Dacă visezi să ai un magazin pe cea mai scumpă stradă din lume, nu te mai uita spre New York. Via Monte Napoleone din Milano este noua regină a luxului Mondial. Pentru prima dată, o stradă europeană a devansat celebra Fifth Avenue în topul celor mai scumpe locații comerciale din lume. Pe această stradă din inima Capitalei financiare a Italiei vei avea vecini precum Gucci, Hermès, Versace sau Cartier.

Cât costă să închiriezi un spațiu pe Via Monte Napoleone din Milano?

Chiriile aici au explodat în ultimul an, ajungând chiar la 20.000 de euro pe metru pătrat, după o creștere de 11%. Spre comparație, pe celebra Fifth Avenue din New York, considerată până acum cea mai scumpă stradă din lume, chiriile au rămas la 2.000 de dolari pe metru pătrat. Și mai interesant este că experții imobiliari spun că prețurile din Milano vor continua să crească, pentru că spațiile sunt foarte rare și cererea este uriașă din partea marilor branduri de lux.

Care sunt motivele pentru care chiriile au ajuns la aceste valori record?

Via Monte Napoleone este o stradă scurtă, cu puține spații comerciale, dar extrem de căutată de marile branduri de lux. Recent, grupul Kering a plătit 1,3 miliarde de euro pentru o singură clădire. Milano atrage tot mai mulți turiști bogați și persoane cu averi mari, care se mută în oraș datorită stimulentelor fiscale generoase.

Exit mobile version