• Brockman a fondat Universal Computer Systems, un furnizor de sisteme informatice și software
  • Afaceristul a pledat nevinovat
  • El este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani

Miliardarul Robert T. Brockman a fost acuzat într-un caz de evaziune fiscală de 2 miliarde de dolari, cea mai mare fraudă fiscală din Statele Unite, anunță CNBC.

Un mare juriu federal a admis acuzațiile că Brockman, CEO al companiei de software Reynolds & Reynolds, a făcut evaziune fiscală, spălare de bani și alte infracțiuni ca parte a unui plan de a ascunde venituri de aproximativ 2 miliarde de dolari, timp de 20 de ani, de Internal Revenue Service – fiscul american, și a fraudat investitorii în firma sa software, au declarat autoritățile federale într-un comunicat.

Autoritățile au formulat 39 de capete de acuzare care includ operarea unei rețele complexe de companii străine și conturi bancare, utilizarea veniturilor impozabile nedeclarate pentru a cumpăra un iaht de lux numit „Turmoil”, crearea unui sistem de e-mail criptat pentru a comunica cu angajații folosind nume de cod precum „Bonefish” și „Snapper”, activități de spălare de bani și distrugere de documente.

Recomandări

TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
UNDE MERGI ÎN VACANȚA DE PAȘTE?
UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?

Brockman a fondat Universal Computer Systems, un furnizor de sisteme informatice și software pentru reprezentanțe auto, în 1970. În 2006, compania a fuzionat cu Reynolds & Reynolds, la care Brockman este acum CEO și președinte. Înainte de Universal Computer Systems, a fost în armată și a lucrat pentru Ford și IBM.

Brockman a apărut în fața instanței federale vineri, când a pledat nevinovat și a fost eliberat plătind o cauțiune de 1 milion de dolari, potrivit Wall Street Journal.

Dacă va fi condamnat, Brockman riscă „o perioadă substanțială de încarcerare”, au spus autoritățile, precum și confiscarea averii.