- Mâine are loc o grevă de avertisment a muncitorilor de la uzinele Volkswagen.
- Volkswagen a anunțat că respectă dreptul la grevă, dar că va fi nevoită să meargă mai departe cu politica de austeritate.
- Sindicatul IG Metall se află în centrul mișcării. Greva este cauzată de concedieri, tăierile de salariu și închiderea unora dintre uzine.
Economia germană trece prin momente grele. După ce în această toamnă a evitat la limită o intrare în recesiune tehnică (printr-o creștere de 0.2% în al treilea trimestru al anului 2024), economia e într-o situație fără precedent. Gigantul industrial Volkswagen a anunțat concedieri, tăieri de salariu și închiderea de uzine, cea din urmă fiind o premieră de la fondarea companiei în 1937. Conform Reuters, muncitorii au intrat ca și consecință într-o grevă de avertisment.
Ce declară sindicatul IG Metall
„Dacă ne vedem nevoiți, aceasta va fi cea mai dură negociere colectivă pe care a văzut-o Volkswagen vreodată”, a spus Thorsten Groeger, șeful delegației de negociere al sindicatului IG Metall.
De asemenea, negociatorii au anunțat că își doresc din partea VW un plan pe termen lung pentru angajații fiecărei fabrici. Planul VW de a tăia salariile cu 10% a întâmpinat o rezistență pronunțată. Costurile de producție care devin tot mai mari (în contextul întreruperii importului de energie ieftină din Rusia), dar și competiția din partea Chinei și lipsa unei cereri pe piață determină Volkswagen să ia măsuri drastice. De asemenea, reprezentanții au respins un plan sindical prin care s-ar fi redus costuri de 1.5 miliarde de euro fără să afecteze în mod radical angajații. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în urma grevei de luni.