Viitorul pieţei imobiliare stă sub semnul întrebării, iar asta pentru că presiunea adusă de scumpirea materiilor prime din construcţii apasă tot mai greu pe umerii companiilor.

De la începutul anului, prețurile materiilor prime din construcții au crescut cu 35%, iar companiile din domeniu spun că unele produse vor avea scumpiri și de 50% în următoarea perioadă.

Sunt majorări de prețuri și la produsele metalice, la beton și la cele care necesită manoperă. Decorio, de exemplu, este un business care depinde foarte mult de evoluţia preţului la oţel, compania fiind producător de sisteme de garduri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Marian Radu, directorul general al acestei companii, a spus pentru Ziarul Financiar că până acum panourile de gard s-au scumpit cu 20-30%, plasele pentru gard cu 20-25%, accesoriile PVC cu 15%, iar cele din aluminiu cu 10%.

Marii producători de oțel estimau o încetinire a economiei încă din februarie 2020 și din această cauză au redus motoarele, au închis anumite furnale și au micșorat cantitățile produse.

Chiar și așa, activitatea nu a încetinit în acest sector, iar spre finalul anului trecut s-au produs blocaje. Așa s-a ajuns la o lipsă de oțel și prețurile au început să crească.

Scumpiri materii prime/construcții

  • Gardurile mobile pentru șantier – 30%
  • Panourile pentru gard – 20-30%
  • Plasele de gard – 20-25%
  • Panourile rezidențiale – 15%
  • Accesoriile PVC – 15%
  • Acesorii din aluminiu – 10%

Lucrările de construcții/Martie 2021 vs. Martie 2020

  • UE: +14,9%
  • Zona Euro: +18,3%
  • România: +0,9%
  • Italia: +74,5%
  • Franța: +46,3%
  • Belgia: +36,3%

Lucrările de construcții/Martie 2021 vs. Februarie 2021

  • UE: +2,2%
  • Zona Euro: +2,7%
  • România: +0,8%
  • Ungaria: +11,5%
  • Germania: +10,8%
  • Slovacia: +9%