• La nivel global, ceaiul este pe locul doi la băuturi consumate, după apă, conform WSJ
  • Românii consumă ceai de peste 100 de milioane de lei pe an
  • Cota de piață a brand-urilor românești de ceai este de 42%, conform ZF

Ghici care este al doilea cel mai băut lichid din lume. Nu, nu este cafeaua, ci ceaiul. La nivel mondial, se beau aproape 4 miliarde de căni de ceai pe zi.

Iar munca de acasă a ajutat la transformarea ceaiului într-un tabiet. Românii beau ceai de peste 100 de milioane de lei pe an, conform Ziarului Financiar.

Teodora este fitoterapeut și cunoaște bine lumea plantelor. Dacă ești sănătos, nu te sfătuiește să faci abuz de ele. Iar pentru sezonul de toamnă, îți dă câteva sfaturi.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Teodora, nutriționist: ”Plantele pentru imunitate: măceșe, fructele de măceșe uscate, sunt universale. Cătina, mușețelul, păpădia, gălbenele.”

Pentru Dan, ceaiul devenise o rutină acum câteva luni. El este kinetoterapeut și are cabinetul deschis în București chiar lângă cel al Teodorei.

Dan, kinetoterapeut: ”Cel mai des în viața mea am băut ceai în aprilie și mai 2020. Lucram 4 ore pe zi, până la ora 12-13, după care veneam acasă, mâncam ceva, îmi făceam prima cană de ceai. Beam mușețel, sunătoare, mentă, îmi mai puneam și ghimbir și adăugam și miere.”

Plantele care ajung infuzii au o putere mai mare decât crezi. Dacă deja băutura face parte din rutina ta zilnică, ai grijă, ceaiul poate deshidrata.

Teodora, nutriționist: ”Recomandarea noastră în uz terapeutic: nu mai mult de 2 ceaiuri pe zi. La al treilea ceai, deja începi să adaugi o cană cu apă lângă cana cu ceai.”