- Un an la o şcoală privată poate costa până la 20.000 de euro, în funcţie de vârsta copilului tău
- Există şi costuri suplimentare, pentru uniforme, excursii, hrană sau înscrierea în cluburi şcolare
- Învăţământul de stat e gratuit doar în teorie – dai bani pe meditaţii, fondul clasei sau bine cunoscuta chetă pentru cadouri
Banii ca banii, dar care-s rezultatele? Ei bine, cei mai mulţi dintre elevii care termină liceele private ajung la universităţi din afară. Pe de altă parte, mai puţin de 10% din cei care au învăţat în sistemul de stat pleacă să studieze în străinătate.
Cert este că, indiferent dacă dai 12.000 de euro sau 3.000 de lei pe un an de şcolarizare, tot elevul este cel care trebuie să muncească pentru un rezultat bun. Cum banul nu-ţi aduce fericirea, nu-ţi aduce nici locul la o facultate renumită.
Daria a fost norocoasă. Părinţii ei şi-au permis să investească bani în educaţie. A avut parte de profesori bine pregătiţi şi facilităţi precum spaţii de recreere, mâncare sănătoasă şi siguranţă.
În schimb, Anca spune că probabil că nu s-ar fi integrat printre copiii cu părinţi bogaţi. A avut şi ea norocul ei, pentru că a terminat unul dintre cele mai bune licee de stat din Bucureşti. Ambele au ajuns la universităţi de top din Marea Britanie şi îţi oferă o concluzie comună – ca să reuşeşti, trebuie să munceşti şi să îţi doreşti acest lucru.
La stat, încă te mai chinui cu materii bazate pe teorie. Învăţământul bazat pe curricula britanică îţi oferă ceva mai interesant. De exemplu, poţi să înveţi Global Perspectives, o combinaţie între jurnalism, istorie şi situaţia actuală a lumii.
- Noua lege a Guvernului vietnamez privind accesarea rețelelor de socializare a adus multe critici. Utilizatorii sunt nevoiți să-și confirme identitatea
- 28 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în urma bombardamentelor israeliene din Gaza. Un atac devastator a avut loc asupra unei școli care adăpostea familii strămutate
- Ion Cristoiu: De ce de abia acum îl citesc pe Lenin de-adevăratelea
- Franța organizează o zi de doliu național în urma distrugerilor cauzate de ciclonul Chido. Macron a solicitat comemorarea în timpul vizitei sale pe insula Mayotte
- Donald Trump amenință că va încerca să recâștige controlul asupra Canalului Panama. Președintele acuză de impunerea taxelor excesive navelor americane