- Un robot casier asemănător cu un robot uman va fi folosit într-o nouă cafenea din Dubai în 2023.
- Donna Cyber-Cafe va avea un robot care seamănă cu un supermodel pentru a servi clienții.
- Droidul Robo-C2 poate citi emoțiile, precum și exprima microexpresii.
În Dubai se va deschide o cafenea a viitorului, unde un robot top model va servi clienții și va anima atmosfera, potrivit dailymail.co.uk.
Dubai este un oraș al viitorului datorită construcțiilor inovative și al serviciilor de calitate. Acum, locația își propune să deschidă o cafenea desprinsă din alte vremuri, în care servirea să fie făcută de către un robot cu trăsături umane. Pe lângă aspectul plăcut, robotul va putea citi emoțiile și va avea microexpresii.
Cafeneaua viitorului se va numi „Donna Cyber-Cafe” și se va deschide în Dubai anul viitor. Casierul va fi reprezentat de un robot fotomodel și se va ocupa de servirea clienților cu cafele și înghețate.
Robotul Donna, care se pare că a fost creată după imaginea modelului est-european Diana Gabdullina, va oferi servicii rapide și va putea chiar să facă conversații cu clienții, să își facă selfie-uri sau chiar să spună o poveste.
Donna este blondă, cu ochii albaștri și cu piele din silicon, iar apariția ei este una destul de plăcută la vedere.
Donna este un Robo-C2, mai exact un robot proiectat să arate și să vorbească ca un om, să exprime emoții și să interacționeze cu clienții. Componentele cu care a fost realizată Donna au fost aduse din Rusia.
Creatorii robotului susțin că personajul are un caracter „feminin” și se bazează pe faptul că „va fi un angajat responsabil al cafenelei” . Aceștia mai susțin că roboții oferă afacerilor un „avantaj competitiv” și ajută la atragerea de noi clienți.
Chelnerul fotomodel se va ocupa și de servirea înghețatei, deoarece cafeneaua, care va fi deschisă 24/7,va avea și o mașină de înghețată soft-serve, alături de un dozator de băuturi răcoritoare. Clienții vor plăti serviciile la un terminal de autoservire.
Popularitatea robotului a crescut după ce s-a distribuit pe TikTok un filmuleț în care o înfățișa pe Donna. De cealaltă parte, oamenii critică inovația, deoarece se tem că roboții ar putea să ia locul de muncă al oamenilor.