2023 ne-a adus în topurile europene. Ce produse românești au primit recunoaștere oficială

E fascinant atunci când o zonă geografică poate fi reprezentată prin preparate alese, iar România se pricepe de minune să-și valorizeze fiecare regiune prin preparate gastronomice alese. Atât de bine încât 12 produse alimentare înregistrate în sistemele de calitate europene sunt din România.

2023 ne-a adus câteva produse în topurile europene. De pe 26 iunie, pita de Pecica a primit din partea Comisiei Europene recunoașterea oficială și automat certificarea de Indicație Geografică Protejată. Este originară din zona Aradului și se spune despre acest preparat că era preferatul familiei Ceaușescu. În luna martie a acestui an, și plăcinta dobrogeană a devenit al unsprezecelea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european, a anunţat Comisia Europeană. Bulgaria s-a opus, considerând că acest produs face parte și din patrimoniul său gastronomic, a pierdut, însă a primit dreptul de a folosi denumirea, dar numai la nivel local.

Celelalte 10 produse românești deja protejate în Uniunea Europeană sunt: salamul de Sibiu, magiunul de prune de Topoloveni, novacul afumat din Țara Bârsei, salata cu icre de știucă de Tulcea, cârnații de Pleșcoi, scrumbia de Dunăre afumată, telemeaua de Sibiu, cașcavalul de Săveni, salata tradițională cu icre de crap și telemeaua de Ibănești. Primele nouă au certificare IGP (Indicație Geografică Protejată), salata tradițională cu icre de crap a intrat în Registrul Specialităţilor Tradiţionale Garantate (STG), în timp ce telemeaua de Ibănești are certificare DOP (Denumire de Origine Protejată).

Citește și

Exit mobile version