- În ziua de 23 aprilie a anului 303, Sfântul Gheorghe, general în armata împăratului Dioclețian, a fost omorât din porunca împăratului, pentru faptul că și-a mărturisit credința în Hristos.
- Sfântul Gheorghe a avut mărturia unei vieți creștine autentice și martirice chiar în sânul familiei sale, ambii săi părinți fiind omorâți pentru credința lor creștină.
- Văzând suferințele sfântului și minunile pe care acesta le-a făcut în perioada în care a fost întemnițat, împărăteasă Alexandra, soția lui Dioclețian, a devenit și ea creștină.
- Sfântul Gheorghe este ocrotitorul Armatei Române, iar Crucea Sfântului Gheorghe se află pe steagul Angliei.
Viața Sfântului Gheorghe
Sfântul Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți și populari sfinți creștini. S-a născut în Cappadocia, în anul 275, în vremea împăratului Dioclețian, din părinți creștini (Gherontie și Polihronia).
Printre primii creștini arestați în Cappadocia, în timpul persecuției asupra creștinilor, s-a aflat și tatăl Sfântului Gheorghe. Acesta slujise în armata romană, în Armenia, și moare ca mucenic sub privirile fiului său.
Rămas fără tată, Sfântul și mama sa au plecat în cetatea Lydda (orașul Lod din Israelul de azi), locul de naștere al mamei sale, unde aveau rude și multe proprietăți. Tânărul Gheorghe urmează cariera tatălui său, datorită vitejiei și priceperii sale ajungând conducător de armată, scrie CrestinOrtodox.
În anul 303, împăratul Dioclețian începe lupta împotriva creștinilor. Din porunca sa au fost dărâmate biserici, au fost interzise adunările creștinilor, au fost arse cărțile sfinte, iar cei care refuzau să aducă jertfe zeilor erau uciși. Printre primii creștini arestați în Capadocia a fost și tatăl Sfântului Gheorghe.
Din anul 303 și până în anul 313 (anul Edictului de la Milano, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare, a declarat toate religiile legale în Imperiul Roman, inclusiv creștinismul), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare, creștinii fiind siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Hristos
Sfântul Gheorghe nu a ezitat să își mărturisească public, și chiar în fața împăratului, credința în Hristos, motiv pentru care a fost întemnițat și supus la multe chinuri: i s-a așezat o lespede de piatră pe piept o noapte întreagă, a fost tras pe o roată care îi smulgea bucăți de carne din trup, a fost aruncat trei zile într-o groapă cu var nestins, i s-a pus în picioare încălțăminte cu cuie, înroșită în foc, a fost bătut cu vine de bou, i s-a dat să bea băutură otrăvită din două vase (una, care provoca nebunie, iar cealaltă, moartea), notează Saint.gr.
În mod minunat niciuna dintre aceste torturi înfricoșătoare nu l-au făcut să își piardă viața, mărturisindu-și calitatea de creștin cu și mai multă credință. Mai mult chiar, în timpul cât a fost întemnițat, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, l-a înviat.
Cei care au fost martori ai suferințelor sfântului, uimiți fiind de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat și că a săvârșit și minunea învierii omului mort, au renunțat la credința păgână și au devenit creștini. Însăși împărăteasă Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând minunile, a devenit și ea creștină.
Apoi, pentru a fi convins să aducă jertfe zeilor, sfântul a fost ispitit cu onoruri, dar toate încercările au fost zadarnice. Pentru că nu a renunțat la credința în Hristos, Dioclețian a poruncit ca Sfântului Gheorghe să i se taie capul. La aceeași moarte martirică a fost condamnată și împărăteasa Alexandra.
Soldații i-au scos afară din cetate, dar pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa și-a dat duhul. După cum mărturisește istoricul Eusebiu al Cezareei, Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul cu sabia într-o zi de vineri, 23 aprilie, care de atunci a rămas ziua prăznuirii sale.
În timpul în care tânărul Gheorghe a pătimit în închisoare, mama sa, Polihronia, l-a vizitat și l-a încurajat, întărindu-l în credință. Pentru aceasta a fost condamnată de împărat la moarte, dându-și viața în chip mucenicesc, după cum mărturisesc izvoarele vremii, în aceeași zi sau în ziua următoare morții fiului ei.
Un slujitor credincios al Sfântului Gheorghe, Pasikrates, îndeplinind dorința Sfântului, a luat sfântul trup al Mucenicului, precum și pe cel al mamei sale, Sfânta Polihronia și le-a dus la Lydda, notează ImLagada.
Sfântul Gheorghe în iconografie
În iconografie, Sfântul Gheorghe este înfățișat de cele mai multe ori călare pe un cal, străpungând cu sulița un balaur. Imaginea reflectă legenda, potrivit căreia Sfântul Gheorghe a salvat cetatea Silena, din provincia Libiei, care era terorizată de un balaur.
Mai este reprezentat purtând o mantie roșie, culoare tradițională în reprezentarea martirilor, dar și ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veșminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoșă sub mantie, ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.
Sfântul Gheorghe pe cel mai vechi steag al Moldovei
Reprezentarea Sfântului Gheorghe ca biruitor al balaurului este redată și pe cel mai vechi steag al Moldovei, stindardul Sfântului domnitor Ștefan cel Mare, scrie Historia. Pe acest steag, care se află la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos, este scrisă și rugăciunea Sfântului Ștefan cel Mare către Sfântul Gheorghe: „O, luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, că să Te preamărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale“.
De asemenea, pecetea Mitropoliei Moldovei și a Bucovinei poartă chipul Sfântului Gheorghe, preluat după steagul de luptă al Sfântului Ștefan cel Mare.
Sfântul Gheorghe, ocrotitor
Alături de Sfântul Dimitrie, Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfântul Gheorghe este cel mai cunoscut sfânt-soldat al Creștinătății. Oamenii l-au iubit atât de mult, încât Sfântul Gheorghe este patron al multor țări, orașe, grupuri sociale și profesionale, chiar și al unor echipe de fotbal.
În 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe ca patron spiritual al Casei Regale și al întregii țări.
Regele Edward al III-lea a înființat Ordinul „Saint George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și al Serbiei.
Sfântul Gheorghe este și ocrotitorul armatei române. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost numit ocrotitor al Armatei Române în anul 1920, pentru a-i întări pe militarii români în lupta lor pentru apărarea țării. După o perioadă de întrerupere a acestei cinstiri, începând cu anul 1990, Sfântul Gheorghe este cinstit în mod deosebit în toate unitățile militare.
De asemenea, numele Sfântului Gheorghe este purtat de foarte mulți creștini din întreaga lume. Astăzi își aniversează onomastica aproape un milion de români, care au primit la Botez numele de Gheorghe (sau Ghiorghe), George, Gheorghiță, Gheorghieș, Gelu, Geo, Gheorghița, Ghiorghița, Gherghina, Georgiana, Georgeta Gica sau Geta.
Sfântul Gheorghe este și unul dintre sfinții creștini cinstiți și în rândul multor musulmani. Sub numele de Haderiliaz, Sfântul Gheorghe este cinstit în republicile caucaziene preponderant musulmane, în Turcia, Kurdistan, Turkmenistan și Kazahstan.
Tradiții de Sfântul Gheorghe
În tradiția populară, Sfântul Gheorghe este considerat protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
În dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așază la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțe malefice.
Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.
Există și obiceiul ca în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior vă calca peste ele. Daca flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în nădejdea că acestea le vor aduce pețitori bogați.
Flăcăii căutau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dimpotrivă, dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însură în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.
Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.
Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acela care încălca interdicția, avea să fie somnoros întregul an.
Un alt obicei practicat de ziua Sfântului Gheorghe era urzicatul. Exista convingerea că urzicatul conferea agerime, hărnicie și sănătate de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.
Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.