A avut loc primul transplant hepatic realizat la Cluj. Intervenția de 8 ore a fost un succes pentru echipa de medici și pacienta de 24 de ani

Premiera vine de la Cluj, acolo unde a fost salvată viața unei tinere! La Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie a avut loc primul transplant hepatic din cadrul instituției. O intervenție complexă a durat 8 ore, dar care la final a readus speranță unei tinere de 24 de ani, diagnosticată cu ciroză hepatică. Totul s-a întâmplat sub coordonarea doctorului Nadim Al Hajjar.

„Este un eveniment cu adevărat istoric, o istorie frumoasă, o istorie sănătoasă pe care o doream de mult timp la Cluj. Și pentru asta toată echipa care s-a implicat merită absolut felicitări pentru că, într-adevăr, se deschide o nouă epocă, am scris istorie la Cluj. 

Acum, din punctul acesta de vedere, noi am format o echipă. A fost necesară includerea institutului nostru în programul de transplant, care s-a realizat sub coordonarea domnului profesor Nadim și a echipei dânsului, care am muncit foarte mult pentru a reuși acest lucru. 

Și, sigur, cu acordul și cu implicarea domnului profesor Iulian Popescu și a echipei de la Fundeni, care ne-au susținut și ne susțin în continuare, pentru că acest lucru va trebui să decurgă cât mai bine și să avem cât mai multe transplante, să nu fie doar un debut, ci o continuare frumoasă a unor visuri de mult ale noastre”, declarat profesor doctor Marcel Tanțău, medic primar medicină internă și gastroenterologie, pentru Aleph News.

Exit mobile version