• DeMolay International este o fundație non-profit cu sediul în SUA.
  • Asociația DeMolay România este una dintre cele mai dinamice.
  • Ceremonia DeMolay are loc în cadrul sesiunii naționale a RSAA.
  • Organizația este protejată de Ritul Scoțian Antic și Acceptat.
  • Tinerii cu vârste între 12 și 21 de ani se pot înscrie pe demolay.org.ro.

Bucureștiul este în centrul atenției pentru organizația internațională DeMolay. Organizația își propune să formeze tinerii ajutându-i să obțină caractere puternice și corecte. Ca membră a Ordinului DeMolay International, organizația din România este una dintre cele mai puternice jurisdicții internaționale. Pentru prima dată, la ținuta deschisă a ordinului din România au participat trei dintre liderii organizației mamă din Statele Unite ale Americii.

Steven E. Crane, Grand Secretary PGM DeMolay International confirmă pentru Aleph News faptul că ”DeMolay se dezvoltă foarte repede în România și sunt foarte mulțumit să văd ce face. Este acum cea mai mare jurisdicție din Europa”.

Și Jon Sellars, PGM DeMolay International, confirmă succesul organizației din România și atribuie meritele conducerii de aici: ”Cred că o bună parte a meritelor se datorează conducerii mature, dacă ai conducerea potrivită vor reuși să găsească și să păstreze tinerii în organizație”.

Recomandări

TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
TEMPERATURI RECORD ÎN INDIA
MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
O LUNĂ DE SCHENGEN

Cele șapte virtuți promovate de ordinul DeMolay sunt iubirea filială, respectul față de lucrurile sacre, curtoazia, camaraderia, fidelitatea, curățenia sufletească și patriotismul.

Aurel Manea, Executive Officer DeMolay Romania, arată care sunt reperele actuale ale organizației ”Încercăm să-i învățăm pe acești copii cum să facă un proiect, cum să-l conducă, cum să expună rezultatele, și multe multe altele. Este un fel de școală managerială pentru copii de liceu până la facultate.”

Ceremonia Demolay are loc în cadrul sesiunii naționale a Ritului Scoțian Antic și Acceptat, în fața a 1.200 de membri. Ritul a devenit în 5 februarie 2023 protectorul unic al ordinului DeMolay România cu vot unanim al consiliului DeMolay. Ritul Scoțian Antic și Acceptat este condus de Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor.  Terry Peters, mare maestru DeMolay International, îți explică provocările cu care se confruntă tinerii lideri ai acestor momente: ”Tinerii din zilele noastre își dezvoltă în mai mică măsură talentele personale pe care le vedeai la generațiile trecute. Cred că tehnologia în sine e în regulă, cu relațiile inter-personale și cu legăturile cu alți oameni le e mai greu tinerilor azi”.

Citește și: