- Masa de Crăciun îți oferă simbolistica, rostul, temeiul ei pentru bunătate, nu doar bunătăți
- Nașterea Domnului e șansa de a fi mai bun, nu de a avea mai multe! Bunătate, nu doar bunătăți
- Acum ai timpul și mood-ul necesare pentru a da altora din tine, nu de la tine: timp, atenție, sentimente, înțelepciune
- De la ritualuri sacre la tradiții excentrice, lumea întreagă celebrează Nașterea Domnului.
- Tradiții străvechi și manifestări moderne definesc spiritul festiv pe cinci continente.
- O sărbătoare a bucuriei și comunității, indiferent de meridian sau fus orar.
- Crăciunul în România a evoluat de-a lungul secolelor, păstrând esența spiritualității și a tradițiilor populare
- Crăciunul este un moment de comuniune între tradiție și modernitate
- Fiecare regiune a României păstrează tradiții care reflectă specificul local
- De la satele tradiționale la orașele moderne, Crăciunul își păstrează spiritualitatea
Mai știm să ne bucurăm de Crăciun? Care este, cu adevărat, sensul sărbătorilor? Iată ce spune Preotul Profesor Dr. Ion Stoica, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Târgoviște, într-o intervenție live la Aleph News.
În ce măsură resimțim îndepărtarea de sensurile spirituale ale Crăciunului?
Preotul Profesor Dr. Ion Stoica, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Târgoviște: „Lumea nu mai este aceeași. Și într-un fel e bine. Că dacă nu s-ar schimba, n-ar da dovadă că e vie și că trăiește. Dacă lumea e în continuă schimbare, înseamnă că trăiește, se mișcă.
Din nefericire am cam pierdut sensul existenței și al vieții. Aici e greșeala noastră. Crăciunul e cel mai marcant eveniment din istoria Creației sau din istoria întregii omenii, care a împărțit lumea în două sau Creația în două. A apărut era creștină. E un eveniment marcant al iubirii lui Dumnezeu.
Crăciunul revelează taina iubirii lui Dumnezeu. Fiul Lui s-a făcut om pentru ca noi să ne facem fiii lui Dumnezeu. Întrebarea este: În ce măsură am rămas noi în această taină a iubirii lui Dumnezeu și răspundem la iubirea lui Dumnezeu cu iubirea noastră? Că dacă e să ne privim la noi sau să privim lumea înconjurătoare și dacă e să ascultăm știrile pe mapamond, numai într-o zi, sau într-o oră, ne îngrozim.
Atât de departe am ajuns față de ceea ce ne-a dat Dumnezeu să fim. Iubirea Lui. El ne-a iubit și ne-a dat posibilitatea să fim fiii lui. Cum ne manifestăm noi? Manifestăm noi iubirea? Nu. Ne-am îndepărtat de El. Îndepărtându-ne de El, am pierdut sensul existenței noastre. Și într-un fel, ceea ce serbăm noi astăzi oglindește o bucurie „exterioară”. Oglindește numai o pregătire din afară. Toți avem în vedere să ne pregătim, să avem o masă mai deosebită, să fim fericiți, e sărbătoarea familiei, e sărbătoarea bucuriei. Ne adunăm toți împreună. Dar uităm că mai presus de toate e praznicul și sărbătoarea slavei Lui Dumnezeu. E sărbătoarea Sa, praznicul păcii pe pământ și al binevoirii între oameni. Acestea au fost cuvintele cântate de înger în noaptea sfântă a nașterii pruncului dumnezeiesc în Betleemul iudeic.
Apoi să ne uităm, mai dăm noi slavă lui Dumnezeu astăzi prin ceea ce facem, ceea ce gândim, ceea ce grăim și cum ne comportăm? Mai avem noi astăzi pace pe pământ? Mai dorim noi cu adevărat pacea? Sau teoretic o dorim? Faptele noastre, intențiile noastre, gândurile noastre zic cu totul altceva. Numai făcători de pace nu mai suntem astăzi.Ne mai putem noi numi fiii lui Dumnezeu ca să răspundem la iubirea Lui cu iubirea noastră? Mai avem noi bunăvoire între oameni? Ne arătăm noi respect, recunoștință, ne încercăm noi să ne împăcăm, să iertăm? Pe oameni? Sau pe noi înșine, pe cei din jurul nostru? Să fim împăcați, ca să ne putem împăca și cu Dumnezeu. El ne-a iertat, s-a împăcat cu noi, dar trebuie să răspundem și noi prin atitudinile noastre față de ceilalți oameni la iubirea lui și la pacea și împăcarea lui. Facem noi toate astea? Nu. Numai bunăvoire între oameni nu mai arătăm.
În loc să creăm complementaritate cu oamenii, săpăm ziduri, săpăm prăpăstii, clădim ziduri, bariere. Că ne-am îndepărtat de Dumnezeu. De aceea nu mai avem sensul și bucuria, evenimentul inițial al întrupării lui Dumnezeu.
Dumnezeu a venit între noi, s-a făcut ca unul dintre noi – cu pacea lui, bucuria lui, puterea lui. Ne-a dăruit totul nouă, ca și noi să devenim fiii lui.
Coborârea lui a însemnat înălțarea noastră. Arătăm noi că ne-am înălțat, că ne-am împăcat cu toții, că avem pace și că lucrăm la împăcare și la bunăvoință și bunăvoire între oameni? Nu. Astăzi avem în vedere partea economică, partea materială. O bucurie exterioară. Trăim într-o lume în care parcă conținuturile nu mai contează, nu mai au forme. Forme goale fără conținut. Să dea bine”.
Cum reușim să fim buni cu noi când suntem înconjurați de atât de mult negativism, de război, de tot ce se întâmplă în 2025 în lume?
Preotul Profesor Dr. Ion Stoica, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Târgoviște: „Putem să fim buni cu noi, acceptând bunătatea și iubirea Lui Dumnezeu, apropiindu-ne de Dumnezeu, curățându-ne de tot ce s-a întrepus între noi și Dumnezeu, purificând relația noastră cu Dumnezeu în conștiință.
Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, care e izvorul a toată bunătatea și iubirea, cu atât devenim și noi mai buni cu ceilalți. Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu atât vom vedea că suntem mai apropiați de ceilalți oameni, mai umani, mai buni.
Și când un om înțelege cu adevărat ce înseamnă bunătatea lui Dumnezeu în sufletul nostru, nu putem să nu împărtășim și noi celor din jur bunătate. Dar dacă noi suntem închiși, în propriul egoism, suntem axați numai pe „eu să am, eu să fiu și eu să devin”, atunci nu mai avem ochi nici pentru Dumnezeu și nici pentru ceilalți. Am devenit robii propriilor noastre interese sau lucruri. Dumnezeu ne-a dat lucrurile ca să le folosim, iar pe oameni să-i iubim. În lumea de astăzi, s-a inversat puțin. Noi folosim și ne folosim de oameni și iubim lucrurile.
Deci să ne întoarcem iar la Dumnezeu, cu alte cuvinte, să ne pocăim, să ne schimbăm modul de gândire, modul de simțire, modul de grăire și captele noastre, să ne arătăm cu adevărat făpturi noi.
Și în momentul acela când Duhul Dumnezeu va străluci în inimile noastre și avem conștiința că inima mea a devenit peștera Betlemului în care se naște pruncul Hristos Dumnezeiesc, din iubire pentru noi, nu se poate să nu răspundem și noi la iubirea Lui cu iubirea noastră. Și iubirea noastră față de El se manifestă concret prin iubirea, dragostea și bunătatea noastră față de cei lângă noi, din jurul nostru.
Față de toată creația, față de mediul ambient, față de toți oamenii. Nu numai față de familia mea, față de toată creația – toți oamenii, că numai așa se exprimă bunătatea Lui Dumnezeu prin noi, cei care ne considerăm urmașii sau următorii Lui. Că avem identitatea de la Hristos, ne numim creștini.
Numai faptele noastre nu ne vădesc că sunt faptele Lui Hristos”.
