• Libertatea cuvântului este îngrădită de corectitudinea politică
  • SUA s-au clădit pe principiile libertății conștiinței, cuvântului și religiei
  • Corectitudinea politică americană a fost exportată pe întreaga planetă
  • Universitățile americane dau tonul îngrădirii discursului liber
  • Libertatea de a critica lipsa libertății cuvântului dezbină americanii

Independența pe care americanii au declarat-o pe 4 iulie este sărbătorită astăzi numai pentru că a fost întărită de mecanisme și procese care au pus bazele statului federal american.

Care nu ar fi existat astăzi fără Constituția adoptată pe 4 martie 1789. Principiul fundamental pe care s-au clădit SUA este libertatea: de conștiință, religioasă și de exprimare.

Joe Biden, președintele SUA: „Niciun președinte al Statelor Unite nu și-ar păstra încrederea poporului american dacă nu ar vorbi despre apărarea valorilor democratice, dacă nu ar susține libertățile fundamentale și universale pe care le au toți bărbații și femeile. (Acest lucru) face parte din ADN-ul țării noastre.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Libertățile prețuite și atât de bine păzite de americani sunt puse la încercare în vremurile moderne. De exemplu, libertatea cuvântului, îngrădită din ce în ce mai mult de corectitudinea politică. Americanii se tem acum de cuvinte și expresii care în urmă cu 30 de ani nu puneau vreo problemă.

Sever Voinescu, fost consul la Chicago: „Impulsul pentru această îngrădire vine din ce numiți corectitudine politică, care este de fapt un fel de mișcare ideologică menită să reașeze omenirea, să reașeze oamenii cu tot cu libertățile lor într-o cu totul altă paradigmă decât cea a liberalismului clasic, care părea că la un moment dat s-a impus.”

Ostracizarea ca formă de cenzură

Presiunea corectitudinii politice nu este fățișă, nimeni nu spune că nu ai voie să spui un lucru sau altul, dar, dacă spui, pot exista consecințe. Iar curentul este pregnant în universitățile americane. Joseph Murante, profesor de economie la Universitatea Jospeh Hall spunea într-un articol de anul trecut din Wall Street Journal că studenții nu mai au uneori curajul să se implice în subiecte de discuție controversate la cursuri, de teama consecințelor, a unei posibile marginalizări.

Sever Voinescu, fost consul la Chicago: „Trec oamenii prin situații în care acceptă mai degrabă să suprime libertățile pentru propria lor siguranță. Jocul acestor grupuri ideologice este foarte ușor de detectat, pentru că ce fac ei este că pe de o parte induc frica, sunt extrem de agresivi și atunci oamenii acceptă, te simți amenințat. Se întâmplă în multe universități. Și nu numai în America.”

Sunt sau nu americanii liberi să spună tot ce vor, au cei care îi conduc dreptul să spună tot ce vor? Este una dintre dezbaterile care au dezbinat America ultimilor ani.

Holly Burduja, cetățean american: „Ai libertatea să spui orice vrei, ține de modul în care ar putea reacționa anumiți oameni sau poate jignești și cred că sunt cazuri în care chiar cred că e mai bine să eviți anumiți termeni. 10.42
Nu mai e vorba de corectitudine politică, e vorba de politețe și să fii respectuos. Așa cum am văzut sub președintele Trump, sunt oamenii care s-au săturat de asta. Și vor ca liderii să spună orice le vine în cap.”

America fascinează, iar ideile trec oceanele mult mai repede decât un transatlantic la începutul secolului trecut. Pericolul este ca fenomenul corectitudinii politice, împinsă uneori spre extrem să prindă rădăcini și la noi. Sever Voinescu spune că, tot acceptând îngrădirea libertății de exprimare, vom începe să nu ni se mai pară asta un lucru deosebit, să fim noi convinși că un lucru sau altul nu trebuie spus într-un fel sau altul. Dar speranță există.

Sever Voinescu, fost consul la Chicago: „Vor rămâne întotdeauna oameni care vor ține busola corect. Ei probabil vor fi din ce in ce mai puțini, mai ostracizați. Dar vor rămâne. Așa cum ciclurile istorice se repetă, ei vor fi cei care vor refonda toate aceste libertăți, după ce perioada asta de febră ideologică o să treacă.”