• Ion Cristoiu: Mitizarea Regelui, a Sultanului, a Hanului, a Ţarului şi a Împăratului în Evul Mediu îşi are explicaţia în condiţiile de la vremea respectivă.
  • Ion Cristoiu: Dar azi, în era Internetului, a demitizării, a punerii la îndoială a Dumnezeilor şi Alahilor de ce mai e nevoie de teza Sîngelui albastru?
  • Ion Cristoiu: În Marea Britanie, Regina sau mai nou, Regele, n-au nici o putere. Şi cu toate acestea, familia Regală se poartă de parcă ar fi pe vremea Elisabetei I-a.

Comercial. Marius Tucă m-a sunat pentru a mă ruga să discutăm la emisiunea din seara asta (Marius Tucă show) despre cartea de memorii a prinţului Harry – Rezerva – cea mai vîndută carte din Marea Britanie. Scandalurile din Casa Regală a Marii Britanii nu m-au interesat niciodată. Am avut şi am în continuare impresia că multe dintre ele sînt regizate chiar de membrii Casei Regale, inclusiv de răposata Regină Elisabeta a II-a, pentru a le reaminti britanicilor că banii lor din taxe şi impozite nu se scurg într-un cavou gol:

Monarhia trăieşte şi chiar dă din coadă!

De aceea, poate n-am dat nici o atenţie la ceea ce presa mondială a numit Scandalul provocat de dezvăluirile Prinţului Harry.

Recomandări

PRESIUNEA CREȘTE ASUPRA LUI BIDEN
ÎI IA HARRIS LOCUL LUI BIDEN?
PE CINE FACE DE RÂS ȘOȘOACĂ?
RUSIA ÎL CONDAMNĂ PE GERSHKOVICH
UNDE FUGI DE CANICULĂ ÎN WEEKEND?
ZBORURI AFECTATE DE PANA DE LA MICROSOFT

Cum nu m-a interesat de loc viaţa şi activitatea Casei Regale din Anglia, eu fiind, ca toţi scriitorii satirici, încredinţat că singura aristocraţie adevărată e cea a Creaţiei. Din acest punct de vedere, Mihai Eminescu e superior oricărui membru al Casei noastre Regale prin opera sa nemuritoare iar toţi membrii Casei Regale a Angliei la un loc nu fac nici cît unghia din Shakespeare. Membrii unei Case Regale, inclusiv Regele, ar trebui judecaţi exclusiv după ceea ce au făcut ei pentru ţara lor şi eventual pentru Omenire. Dacă în calitate de regi au modernizat ţara lor, au propulsat-o în topul naţiunilor, atunci putem, ba chiar sîntem obligaţi să le facem reverenţe, expresie a respectului faţă de Cel care înfăptuieşte. Dacă au vieţuit pur şi simplu în condiţii de lux, evident, pot fi ei mama Regilor, nu merită nici măcar un salut. Rămîne pentru mine un mare mister, de nepătruns aş spune, în stilul telenovelei, credinţa multor inşi din secolul XXI că membrii unei Case Regale sînt nu doar diferiţi, dar şi superiori celorlalţi muritori.

De unde şi pînă unde aşa-zisul Sînge albastru? Ca bărbat cum să cred că o femeie e automat mai frumoasă, mai cu vino-ncoa şi mai fierbinte la pat decît o spălătoreasă din simplul fapt că e prinţesă? Cum să cazi în limbă după o ciumăfaie doar pentru că e de sînge regal? Nu e o prinţesă o femeie pur şi simplu? Nu e un Rege un om pur şi simplu? Poate fi cineva în chip fatal deosebit de ceilalţi oameni din faptul că s-a ivit din întîlnirea unui spermatozoid regal cu un ovul regal? E uterul unei regine altfel decît cel al unei cameriste?

Mitizarea Regelui, a Sultanului, a Hanului, a Ţarului şi a Împăratului în Evul Mediu îşi are explicaţia în condiţiile de la vremea respectivă.

Milioanele de supuşi trebuiau convinşi să plătească biruri, să meargă la Război cîntînd şi nu murmurînd a nemulţumire, prin înfăţişarea Conducătorului drept trimisul lui Dumnezeu, sau a lui Alah sau a lui Odin pe pămînt.

Nu întîmplător un membru al familiei conducătoare (fratele Sultanului sau al hanului sau al Beiului) poate fi executat doar cu juvăţul). E interzis să verşi sîngele albastru al Familiei Conducătoare!

Dar azi, în era Internetului, a demitizării, a punerii la îndoială a Dumnezeilor şi Alahilor de ce mai e nevoie de teza Sîngelui albastru?

În Marea Britanie, Regina sau mai nou, Regele, n-au nici o putere.

Şi cu toate acestea, familia Regală se poartă de parcă ar fi pe vremea Elisabetei I-a.

De aceea nu m-au interesat o clipă dezvăluirile despre familia Regală a Marii Britanii.

Prin urmare am început să citesc Memoriile Prinţului Harry fără a avea habar cine e prinţul cu pricina.

Considerîndu-le memoriile unui om pur şi simplu.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro